Fosta cazarmă din Timișoara se umple de sculptură. E de vizitat
Fundația Interart TRIADE și Attila Kim Architects au anunțat debutul proiectului după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după și a evenimentelor ce vor avea loc în cadrul acestuia în Timișoara timp de șapte luni, în perioada 4 mai – 30 noiembrie 2023.
Proiectul va aduce în această perioadă la Timișoara peste 70 de artiști ale căror lucrări prezintă perspectivele diverse în care se manifestă Sculptura și evoluția ei din ultimii 50 de ani. „Am ales acest titlu după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după pentru că acest după…după… sugerează evoluție, curgere, o trecere în forme succesive. Dar l-am ales și ca să vă provocăm”, a spus Sorina Jecza, președinte al Fundației Interart TRIADE, în deschiderea întâlnirii.
Evenimente din cadrul proiectului se vor desfășura în incinta Cazarmei U din Timișoara, acolo unde, pe parcursul celor șapte luni, vor putea fi vizitate patru expoziții permanente, expoziții temporare și vor avea loc mai multe activități conexe. „Ne-am concentrat pe istoria recentă a clădirii și trebuie să spun că a fost o provocare să readucem în circuit public, urban, o clădire ce este nevizitată de decenii și acum devine pol de interes în oraș”, a spus și Attila Kim, curator al proiectului alături de Sorina Jecza.
Publicul este invitat să descoperiți în câte feluri mai trăiește încă SCULPTURA, să ia parte la manifestări ce aduc în prim plan lucrările a peste 70 de artiști relevanți pentru toate formele acestei arte, în patru expoziții de artă contemporană permanente și alte patru invitate, la întâlniri, dezbateri și programe educative care se vor desfășura în spațiul Cazarmei U. Această prezentare caleidoscopică a evoluției sculpturii românești va fi accesibilă publicului începând cu data de 4 mai 2023, ora 18:00.