Timotion caută voluntari. Se pot înscrie și copiii și tinerii
Cel mai mare eveniment sportiv și caritabil din vestul țării, Timotion, caută voluntari. A noua ediție are loc în 28 mai, în Piața Iancu Huniade din Timișoara. Are pregătite opt curse foarte diverse de alergare și pedalare, incluzive. Din echipa voluntarilor pot face parte și copiii, atâta vreme cât sunt însoțiți de un adult.
Evenimentul Timotion este organizat de Timișoara se mișcă, Fundația Comunitară Timișoara și Asociația Alergotura. Cei care doresc să se implice în organizarea celui mai mare eveniment sportiv cu o componentă filantropică de strângere de fonduri o pot face foarte simplu. Cum? Completând un formular online, disponibil aici. ȘTIRI PENTRU COPII a luat legătura cu organizatorii pentru a vedea care sunt condițiile în care copiii pot face din echipa voluntarilor. Cei cu vârste de peste 14 ani se pot înscrie pe cont propriu. Cei mai mici se pot înscrie numai dacă sunt însoțiți de un adult. În formularul de înscriere adultul înscrie și copilul, nefiind nevoie să completeze un formular separat.
„Voluntarii Timotion pot alege să ajute în pregătirea traseelor de alergare. Vor încuraja alergătorii la Start, până la poarta de Finish, vor face fotografii și vor înmâna medalii. Sau vor fi alături de participanți la punctele de hidratare. Avem numeroase ocazii de implicare în ceea ce noi considerăm că este o adevărată sărbătoare a comunității. În care combinăm facerea de bine cu distracția și în care celebrăm un an întreg de muncă și oamenii care lucrează la firul ierbii pentru o comunitate rezilientă și incluzivă. Și pe cei care aleg să se miște pentru propria sănătate”, a precizat Olimpiu Porumb, manager program Timotion, membru Alergotura.
Cursele Timotion din 2023
Ediția din 2023, cea cu numărul nouă, a pregătit pentru iubitorii de mișcare, dar și pentru cei care vor să facă fapte bune, opt curse. La majoritatea dintre ele se pot înscrie și copiii. Cursa Hamilton 2 km, de exemplu, îi invită la mișcare pe toți cei care nu au mai alergat până acum sau care cred că alergatul nu este punctul lor forte. Cursa este una necronometrată și încurajează alergarea de la mic la mare (de la trei la 99 de ani), în familie, în grupuri de prieteni sau alături de colegii de la muncă.
Timotion a pregătit o cursă dedicată exclusiv copiilor. Cursa Continental a Micilor Campioni Timotion este necronometrată și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între șapte și 11 ani ce se vor organiza în echipe a câte maxim 20 de copii. O altă cursă dedicată atât celor mici, cât și celor mari este cursa necronometrată Decathlon – Distracție pe roți. Participanții pot parcurge traseul de 2 km pe patine cu rotile, fotoliu rulant, trotinetă sau bicicletă. Detalii despre fiecare cursă în parte puteți obține de aici.