Copiii și tinerii pot participa la Color the Village. 30 de case vor purta haine noi
În perioada 8 – 10 iunie Asociația Acasă în Banat derulează o nouă ediție Color the Village, iar înscrierile au început. Un număr de 30 de case din satul Valeapai, comuna Ramna, județul Caraș – Severin, vor fi renovate. La eveniment pot lua parte și copiii și tinerii.
În cele trei zile ale evenimentului voluntarii se vor organiza și vor renova casele localnicilor. Vor vopsi, vor repara și vor zugrăvi fațadele pentru a reda satului farmecul de odinioară. Valeapai e o localitate aflată la granița dintre județele Timiș și Caraș – Severin, într-o zonă coliniară fermecătoare, dar foarte puțin cunoscută. Astăzi satul mai are doar câteva sute de locuitori, însă mai are case tradiționale care păstrează elemente ale arhitecturii specifice zonei de tranziție dintre Banatul de Munte și cel de Câmpie.
„Valeapaiul este satul nostru de suflet, locul unde Asociația noastră își are sediul și de unde a pornit povestea noastră. Noi l-am descoperit în urmă cu 7 ani, când era foarte izolat, ne lua două ore să ajungem până acolo. Începând de anul trecut, este asfalt până în sat, acum într-o oră ajungem de la Timișoara până acolo. A evoluat foarte mult, dar mai are mult de recuperat și noi vrem să dăm o mână de ajutor ca să iasă din izolare, să fie cunoscut și tot mai multă lume să vină să descopere aceste locuri minunate”, a spus Radu Trifan, președintele asociației Acasă în Banat.
Cei care vor să participe la renovarea caselor se pot înscrie completând formularul disponibil aici. Voluntarii pot alege să participe la una sau mai multe zile de eveniment, vor avea echipamentele, materialele și toate mesele asigurate. Perioada de înscriere este 19 aprilie 2023 – 28 mai 2023.
Copiii și tinerii, încurajați să se implice
ȘTIRI PENTRU COPII a luat legătura cu Radu Trifan de la Asociația Acasă în Banat pentru a afla mai multe despre eveniment. Activitatea este una distractivă și totodată educativă, motiv pentru care an de an adulții își aduc și copiii cu ei. De la Radu Trifan am aflat că și copiii pot lua parte la eveniment. Fie împreună cu părinții, fie cu școala. Cei mai mari, care au 16 ani împliniți, pot participa și singuri, însă este nevoie de un acord din partea părinților.
„Înscrierile nu au o limită de vârstă, dar formularul îl poate completa oricine are peste 16 ani. Avem câteva condiții. Pentru cei între 16 și 18 ani e nevoie de acordul parental pentru a putea veni singuri. Cei sub 16 ani nu pot veni decât însoțiți de părinți. Sau de profesori. Am avut în fiecare an școli care au participat. Au avut un coordonator, s-a făcut o listă cu participanții și a existat acord parental pentru fiecare dintre ei. Încurajăm voluntarii adulți care vin să vină cu familia pentru că e un eveniment care se pretează foarte bine la familii, familii cu copii, unde mama, tata și copiii pot să zugrăvească, să vopsească împreună”, a declarat pentru ȘTIRI PENTRU COPII Radu Trifan.
Color the Village se află la a cincea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș – Severin. Edițiile precedente au avut loc la Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă.