De neratat! Aceasta este cea mai importantă expoziție de artă a momentului
Prima expoziție personală Adrian Ghenie în România, la 14 ani de la precedenta, va fi deschisă săptămâna aceasta de Fundația Art Enciunters Adrian Ghenie este unul dintre cei mai importanți artiști români contemporani, cunoscut în primul rând datorită picturilor sale inspirate de subiecte istorice și figuri importante ale secolului XX. În ultimii ani, picturile lui s-au vândut cu milioane de euro la licitațiile de artă, în toată lumea.
Vernisajul expoziției Corpul imposibil are loc pe 20 aprilie, de la ora 18:00 la Pavilionul ISHO din Timișoara, în cadrul proiectului ISHO, în prezența artistului și a echipei Fundației Art Encounters. „Suntem încântați că Adrian a acceptat invitația noastră și că avem astfel ocazia să vedem în premieră lucrări reflectând preocupările sale actuale, cu o tematică foarte relevantă, cea a relației noastre cu tehnologia. Această expoziție surpriză completează contribuția Fundației Art Encounters la efervescența unui an special” a declarat Ovidiu Șandor, Președintele Fundației Art Encounters.
Desene și lucrări în premieră mondială
„În cadrul expoziției Corpul imposibil de la Timișoara, artistul ne va prezenta noi lucrări, inspirate de perioada pandemiei și de izolarea în spațiul domestic, când singura legătură cu «lumea» avea loc prin dispozitivele digitale. Aceste teme vorbesc despre relația complicată pe care omul modern o are astăzi cu tehnologia cu social media, cu propriul corp și cu timpul. Ghenie a observat că există astăzi un nou limbaj al corpului, care impune posturi diferite, dezvoltări anatomice specifice și prelungiri ale membrelor prin instrumentele tehnologiei.
Desenele sunt încercările artistului de a deconstrui și a reconstrui figura umană respectând niște volume mari, dar speculând plastic prin toate detaliile care le conțin și mai ales prin spațiile goale din jur. Accesul necontenit la tehnologie și mediul digital ne face, în mod aparent, cel puțin, să fim conectați permanent și legați la o rețea colectivă, rămânând în același timp tot mai singuri”. dezvăluie curatoarea expoziției și directorul artistic al Fundației Art Encounters, Diana Marincu.
Ce trebuie să știți despre Adrian Ghenie
Adrian Ghenie s-a născut în 1977 la Baia Mare și trăiește actualmente la Berlin. Melanjul de abstract și realism al lucrărilor sale generează adesea picturi psihologice, profund tulburătoare. Pictura lui Ghenie este, în cele din urmă, un act politic sau chiar revoluționar. Ea are de-a face cu „datoria memoriei” și, într-un anumit sens, opera lui Adrian Ghenie merge în direcția butadei lui George Santayana: „Cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete”. Adrian Ghenie este o personalitate ajunsă la o deplină maturitate a exprimării sale artistice.
A expus în mari instituții de artă ale lumii, printre care: Accademia di Francia a Roma – Villa Medici, Roma; Centro de Arte Contemporáneo (CAC) Málaga; Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg; Museum of Contemporary Art (MCA), Denver; Stedelijk Museum voor Actuele Kunst (S.M.A.K.), Ghent; Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), București; Tate Liverpool. În 2015 a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția cu proiectul Darwin’s Room.
Fundația Art Encounters organizează singura bienală de artă contemporană din România
Fundatia Art Encounters, promotor și organizator al Bienalei Art Encounters, este activă din 2015 ca inițiativă culturală privată care are ca scop facilitarea și sprijinirea artei contemporane din România. Misiunea sa este de a stimula dialogul, învățarea, cercetarea și experimentarea, oferind un model instituțional adaptat nevoilor contextului local, dar implicat în mod egal în contribuția la scena artistică internațională.
Fundația își desfășoară activitatea pe următoarele axe principale: organizarea Bienalei Art Encounters de la Timișoara și programul expozițional organizat în spațiul permanent al acesteia din oraș sau în alte locuri; promovarea educației și dezvoltarea publicului prin programe publice; dezvoltarea unei serii calitative de rezidențe artistice și curatoriale
Expoziția poate fi vizitată în intervalul 20 aprilie – 18 iunie în incinta Pavilionului ISHO, între orele 12:00 – 18:00, de miercuri până duminică, accesul pentru public fiind gratuit. Aceasta va beneficia și de un program de mediere care va fi anunțat pe parcurs de Fundația Art Encounters.