„Tabăra Dulce”, un proiect dedicat copiilor cu nevoi speciale. Cum poți ajuta
Organizația non-guvernamentală „Și noi suntem copiii voștri” derulează un proiect dedicat copiilor cu nevoi speciale. „Tabăra dulce” reprezintă locul în care copiii cu autism, sindrom Down, și nu numai, se pot simți mai bine, regăsindu-și bucuria. Proiectul este susținut de oameni cu suflet mare și de ambasadori.
Una din persoanele care a ales să susțină inițiativa este Adrian Pășcuță. Vorbim de un om implicat activ în zona de parenting din România, în mediul online și lector dr. în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Ambasadorii proiectului au sarcina de a se pune pentru 24 ore în locul părinților și a copiilor speciali, dar și de a strânge o anumită sumă de bani. Adrian Pășcuță a trebuit să colecteze un fond de 1.000 lei, sumă care va fi folosită pentru construirea acestui loc menit să vindece rănile sufletești ale multor familii.
„Timp de 24 de ore, inima mea va bate în ritmul inimilor părinților ce au copii speciali. Va bate cu teamă. Cu speranță. Cu emoție continuă. Pentru o zi, aș vrea să preiau puțin din poverile lor și să le transform în ale mele. Pentru că sarcinile se poartă mai ușor atunci când se împart. Voi lua asupra mea o parte din durerea, neputințele, amărăciunea și disperarea ce îi încearcă. Pentru că am curaj să fiu OM și voi încerca să le înăbuș tristețea prin determinare, dăruire, empatie și dragoste.
Vreau să le fiu aproape. Am ales să simt cu inima unui părinte de copil special, măcar 24 de ore! Timp de 24 de ore, mai mult ca niciodată, vă rog să îmi fiți aproape”, a scris, zilele trecute, pe pagina sa de Facebook, Adrian Pășcuță. Rugămintea sa a dat roade, reușind să atingă pragul de 1.000 lei și chiar să-l depășească. Donațiile pot fi făcute în continuare, aici.
Cum a ales Adrian să se implice
ȘTIRI PENTRU COPII a luat legătura cu Adrian Pășcuță pentru a afla cum a decis să se implice în acest proiect. „Eu sunt foarte apropiat și foarte sensibil la problemele copiilor și ale părinților. Am cunoscut și am și în comunitatea pe care am creat-o, cea a familiilor monoparentale, o mulțime de părinți care au copii speciali. Copii diagnosticați cu autism sau sindrom down. Am interacționat și cu o mulțime de foști studenți de-ai mei care și-au întemeiat familii și unii dintre ei au devenit părinți având astfel de cazuri. Deci cunosc, chiar dacă nu personal, de la apropiați, la cunoscuți, dificultățile pe care le au acești copii și părinții lor care încearcă să-i ajute să se integreze și să le ofere șanse de reușită în viață.
Cunoscând aceste dificultăți îmi doresc să-i ajut atât cât pot și așa am ajuns să susțin acest proiect. La inițiativa unei studente de acum nouă ani. O fostă studentă devenită acum mămică. Ea m-a abordat, cunoscând că sunt implicat în acțiuni sociale și în special în cele care țin de problemele copiilor. Mă bucur că un număr destul de mare de prieteni, de cunoscuți, de oameni care îmi urmăresc activitatea online au răspuns apelului meu și au donat.
Pe lângă cei pe care-i cunosc fizic am constatat cu bucurie că sunt și persoane cu care nu m-am întâlnit niciodată. Persoane care fac parte din comunitatea de familii monoparentale. Sau nici măcar. Pur și simplu ne-am intersectat în mediul online și au fost și ei sensibilizați de acest apel. Am avut donații și din Constanța, Valea Jiului și Craiova și chiar din străinătate, de la români plecați”, ne-a povestit Adrian Pășcuță. Printre donatori se numără și fosta învățătoare a fetiței lui, semn că elevii au un exemplu bun de urmat.