Luna Francofoniei, sărbătorită de elevii din Cluj – Napoca
Pe durata lunii martie la Cluj – Napoca Centrul Cultural Francez organizează Luna Francofoniei. Inspectoratul Școlar Județean Cluj e partener al evenimentului, iar elevii participă la activități culturale, expoziții, concerte, dezbateri de idei, dar și concursuri.
Luna Francofoniei din acest an marchează împlinirea a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei. „Ca în fiecare an, luna martie este luna francofoniei. Și, cu această ocazie, Centrul Cultural Francez propune, împreună cu partenerii săi, un program variat de activități culturale. Luna Francofoniei este sărbătoarea fiecărui cetățean care prețuiește limba franceză, diversitatea culturală a spațiului francofon. Este sărbătoarea celor care susțin importanța multilingvismului în era globalizării. E important să le amintim copiilor cât de mult ne-au influențat pe noi, românii, Franța și cultura franceză. A existat o lungă perioadă în istoria Europei când limba franceză era limba diplomației și a claselor cultivate.
Parisul i-a făcut să viseze pe milioane de studenţi, de artişti, de călători şi de iubitori ai frumosului. Atrăgând pe teritoriul Franței şi mai ales la Paris energiile creatoare ale Europei şi ale lumii. Cultura franceză face parte din patrimoniul cultural al umanităţii. Iar prin activitățile și evenimentele organizate de-a lungul întregii luni a francofoniei dorim să-i ajutăm pe copii să cunoască și să se bucure de tot ceea ce înseamnă Franța și valorile promovate de Francofonie. Pacea, democrația și drepturile omului, diversitatea culturală, solidaritatea pentru dezvoltarea și diversitatea țărilor care au în comun limba franceză”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Activitățile la care pot participa elevii clujeni
Agenda evenimentelor programate pe durata lunii martie 2023 pune în valoare creația culturală francofonă și valorile ei. Este, de asemenea, un bun prilej de a evidenția competențele culturale, de literație și interdisciplinare ale elevilor clujeni. Aceștia sunt provocați să participe și să se implice în seria următoarelor activități cultural – artistice:
Conferința Perspective francofone în educație, 20 martie 2023, ora 14:30, Casino – Centrul de Cultură Urbană Parcul Central, Cluj-Napoca;
Proiecția filmului La petite bande. Aceasta e urmată de discuții cu specialiști în domeniu din cadrul Facultății de Teatru și Film, Cluj-Napoca. Proiecție școlară în cadrul Festivalului Filmului Francez va avea loc în data de 17 martie 2023, ora 12:00, Cinema Victoria, Cluj-Napoca;
Concurs de afișe de film francez, în perioada 1-12 martie 2023. Provocarea concursului este de a crea un afiș, în format digital, pentru unul dintre filmele din cadrul Festivalului Filmului Francez 2023, organizat de către Institutul Francez din România în luna martie 2023;
Concurs de caligrame și fotografie Dis-Moi Dix Mots, în perioada 1-15 martie 2023. Participanții trebuie să ilustreze, în mod original, unul sau mai multe dintre cuvintele următoare: année-lumière, avant-jour, dare-dare, déjà-vu, hivernage, lambiner, plus-que-parfait, rythmer, synchrone, tic-tac.
Vive la France! Vive la Francophonie!, concert pregătit de elevii Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”, Cluj-Napoca, 14 martie 2023, ora 17:00, Casino – Centrul de cultură urbană, Parculul Central, Cluj-Napoca;
Ipostaze ale francofoniei – expoziție colectivă a elevilor de la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea”, Cluj-Napoca, 20-24 martie 2023, La Cave (Institutul Francez). Vernisajul expoziției va avea loc în 20 martie, ora 18:00.