TikTok se schimba – copiii și adolescenții, afectați direct. Aproape tot ce făceau nu mai pot face
Una dintre cele mai utilizate aplicații vine cu funcții îmbunătățite. Noi măsuri luate de TikTok pentru siguranța copiilor și a adolescenților. Printre ele se numără limitarea de utilizare zilnică a aplicației.
Reprezentanții aplicației consideră că experiențele digitale ar trebui să aducă bucurie. Și să joace un rol pozitiv în modul în care oamenii se exprimă, descoperă idei și se conectează. Aplicația va fi îmbunătățită în perioada următoare. Instrumentul pentru timpul de utilizare va avea mai multe opțiuni personalizate. Se vor introduce noi setări implicite pentru conturile de adolescenți.
„Aceste caracteristici se adaugă la setările noastre solide de siguranță existente pentru conturile de adolescenți. De exemplu, cei cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani au conturile setate pe privat. Ceea ce le permite adolescenților să facă alegeri în cunoștință de cauză cu privire la ceea ce aleg să împărtășească, când și cu cine. Mesajele directe sunt disponibile doar pentru cei cu vârsta de 16 ani și peste. Iar pentru a găzdui un LIVE, membrii comunității trebuie să aibă cel puțin 18 ani”, transmit reprezentanții TikTok.
Conturile adolescenților, setate automat la o limită zilnică
În săptămânile următoare, fiecare cont aparținând unui utilizator cu vârsta sub 18 ani va fi setat automat la o limită zilnică de 60 de minute de utilizare a ecranului. Perioada de timp a fost stabilită după consultarea cercetărilor academice actuale și a experților de la Digital Wellness Lab din cadrul Boston Children’s Hospital. În cazul în care limita de 60 de minute este atinsă, adolescenții vor fi invitați să introducă un cod de acces. Doar așa vor putea continua să utilizeze aplicația. Pentru persoanele din categoria de vârstă sub 13 ani, limita zilnică a timpului petrecut în fața ecranului va fi, de asemenea, setată la 60 de minute. Pentru vizionare suplimentară de 30 de minute un părinte sau un tutore va trebui să seteze sau să introducă un cod de acces.
Adolescenții sunt îndrumați să-și seteze o limită zilnică de petrecut în fața ecranului. Chiar dacă nu o respectă pe cea de 60 de minute. Cercetările arată că dacă suntem conștienți de modul în care ne petrecem timpul ne e mai ușor să luăm anumite decizii. TikTok le va trimite adolescenților, săptămânal, câte o notificare. Ea va presupune o recapitulare a timpul petrecut în fața ecranului.