Ligia Deca, ministrul Educației, prezintă noile legi ale educației. Noutăți majore pentru licee și clasele primare
Ligia Deca, ministrul Educației, prezintă în aceste momente noile legi ale educației. Proiectele urmează să fie publicate pe site-ul Ministerului Educației, acolo unde se vor afla în dezbatere timp de 10 zile.
Noutățile majore vizează liceele, dar și clasele primare. Marea noutate constă în faptul că pentru admiterea la liceu se va putea da concurs pentru 60% din locuri, iar pentru restul repartizarea va fi computerizată. 10% dintre locuri sunt rezervate copiilor cu probleme și celor de etnie romă. Ideea de concurs la profilurile liceelor care au concurență mare se pune în practică doar dacă acestea doresc.
Dacă Evaluarea Națională rămâne neschimbată, elevii susținând probele la limba română și matematică, însă în cazul examenului de Bacalaureat lucrurile se schimbă puțin. Acesta se pliază pe fiecare profil liceal, inclusiv tehnologic. Apar și probe noi. Cei de la profilul uman vor susține o probă scrisă la matematică sau științe ale naturii, în timp ce elevii de la profilul real vor avea de ales între istorie, filosofie sau psihologie. Este vorba despre o probă complementară pentru competențe de bază, iar notarea se va face prin admis / respins. Respectiva probă va putea fi susținută pe perioada anului școlar.
Alte modificări în sistemul de învățământ
Nici cadrele didactice n-au fost lăsate la o parte. Potrivit declarațiilor ministrului Educației, Ligia Deca, liceele pedagogice și universitățile vor forma profesorii de învățământ primar. Potrivit ministrului, profesia didactică necesită studii superioare, iar profesorii care se înscriu la masterat vor avea parte de o bursă lunară egală cu salariul mediu brut. Masteratul didactic va include, potrivit declarațiilor, o perioadă de practică în proporție de 80%.
Alte modificări importante, menționate de ministrul Educației, Ligia Deca, vizează bursele școlare, care vor fi mărite. Bursa de merit crește de la 250 lei la 450 lei, iar bursele pentru olimpici cresc de la 500 lei la 700 lei. În plus, elevii cu performanțe înalte vor putea promova doi ani într-un an.