Experiențe de neuitat, pentru toate vârstele, la Arad Open Air Festival 2019
Experiențe de neuitat, pentru toate vârstele, la Arad Open Air Festival 2019
Fanii muzicii electronice se îmbarcă astăzi într-o călătorie muzicală unică oferită de Arad Open Air Festival. Pentru a avea parte de o experiență cu adevărat unică, pe lângă concerte și acte artistice, cei prezenți se vor putea bucura de o serie de activități memorabile, pe timp de zi, care să le rămână în minte și suflet tot anul, până la următoarea ediție. Astfel, între 28 și 30 iunie, cei aflați pe Aeroportul Internațional Arad vor avea parte de Ranger Arena (paintball), Dinner in the sky (cu degustări de vin și cine romantice), dar și de activități pentru copii, precum Bimbo Party și Dino Parc Râșnov, atât sâmbătă, 29 iunie, cât și duminică, 30 iunie.
Una dintre activitățile principale este Ranger Arena, un concurs extraordinar de paintball desfășurat pe 29 – 30 iunie 2019, unde participanții au șansa de a-și demonstra măiestria și de a intra în cursa pentru premiile oferite de organizatori. Vârsta minimă de participare este de 14 ani, iar echipele trebuie să fie formate din 5 persoane, una dintre acestea fiind necesar să aibă minimum 18 ani.
Pentru că ,,Dinner in the sky” este considerată una dintre cele mai spectaculoase experiențe desfășurate la înălțime, AOA oferă participanților la festival o călătorie completă și inedită pe toată perioada evenimentului. Astfel, participanții pot lua masa la 50 m înălțime, pe acordurile vioarei (Alexandra Violin), într-un mediu fascinant, în concordanță cu întregul concept AOA: călătoria în spațiu. În cadrul ,,Dinner in the sky” există și ,,Wine in the sky”, unde se pot savura 3 – 4 sortimente de vinuri și se pot degusta câteva preparate potrivite cu acestea. Fiecare urcare durează 20 de minute și costă 200 lei pentru cei care doresc să achiziționeze și un abonament pentru 2 zile la AOA sau 100 lei pentru cei care au achiziționat deja biletele la festival.
Și cei mici vor avea parte de activități în cadrul evenimentului, într-o zonă special creată pentru ei. Există două surprize pentru copii, Bimbo Party, un concept existent de 12 ani pe piața arădeană, care cuprinde: face painting, ateliere de creație atât pentru copii, cât și pentru părinți, baloane modelabile – heliu, jocuri și alte surprize. De asemenea, echipa Dino Parc Râșnov va fi prezentă la AOA festival pentru a le prezenta copiilor universul dinozaurilor.
Pe tot parcursul festivalului, copiii sub 10 ani au acces gratuit, dacă sunt însoțiți de un tutore adult, care a achiziționat bilet. Biletele se achiziționează atât online, de pe site-ul evenimentului (https://bit.ly/2QIPOvD), cât și în locațiile din Arad și județul Arad: Boeme Cafe, Dom Cafe, Curtea Veche, Jollie Cafe Ineu, Le Relais – Atrium Mall Arad, Wishes Caffee & Pub, Tucano Coffee, Restaurant Noi, KF Arad, Plattinium Bistro Cafe, Molly Malone’s Arad, Cafeneaua Literară Joys.
Arad Open Air este un festival dedicat tuturor iubitorilor de muzică. O aventură de neuitat care îmbină zone muzicale diferite precum muzica electronică și hip-hop cu arta și cultura expansivă a comunităților. Ediția din 2019 are în prin plan explorarea spațiului, dar și activități variate precum ,,Dinner in the sky”, ,,Ranger Arena” și cele dedicate copiilor, respectiv ,,Bimbo Party” și ,,Dino Parc Râșnov”. În cele 72 de ore de muzică pe scena de la Arad Open Air Festival vor urca nume importante de artiști și formații precum Paul van Dyk, Markus Schulz, BUG Mafia, DOC cu invitați: Deliric, Vlad Dobrescu, Exile și DJ Nasa, Mahmut Orhan, Burak Yeter, Swanky Tunes, Petre Inspirescu, Andrey Pushkarev, Mihigh, Barac, Tulbure și mulți alții.
Evenimentul este organizat de Primăria Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Centrul Județean de Voluntariat Arad.