Invențiile au schimbat viața oamenilor. Lentilele de contact, alternativa ochelarilor
Felul în care trăim, confortabil, se bazează pe obiecte care ne fac viața ușoară. Nici nu ne gândim cum au apărut ele. Folosim un pix ca să luăm notițe, deschidem robinetul ca să ne spălăm pe mâini. Pornim televizorul. Sunt doar câteva exemple. Practic, trăim înconjurați de obiecte care dacă ar dispărea ne-ar pune în imposibilitatea de a mai ști cum să acționăm. Fiecare obiect a fost inventat de un inventator sau de un grup de oameni cu minți luminate care au gândit înaintea timpului lor. Unele dintre ele au fost inventate întâmplător! Fără aceste invenții viața ar fi altfel. ȘTIRI PENTRU COPII și-a propus să aducă în atenție invențiile care au schimbat viața oamenilor, în fiecare marți. Astăzi vorbim despre lentilele de contact, alternativa ochelarilor.
Invenția despre care vorbim azi e cu siguranță una care a schimbat viața multor persoane. Cei care poartă ochelari știu cât de neplăcut e, spre exemplu, ca aceștia să se aburească. Printre dezavantaje se mai numără și faptul că vederea este scăzută atunci când lentilele sunt zgâriate, câmpul vizual nu e complet, iar anumite sporturi sunt greu de practicat. Deși au nevoie de o îngrijire mai atentă, lentilele de contact reprezintă o variantă mai confortabilă. Primul care a venit cu un concept care semăna cu o lentilă de contact a fost celebrul inventator italian Leonardo da Vinci, potrivit visiondirect.co.uk. El a făcut schițe ale unei posibile soluții pentru corectarea erorilor de refracție care cauzează vederea slabă. Concret, a arătat cum s-ar putea rezolva probleme de vedere privind într-un bol de sticlă umplut cu apă.
Ideea lui Da Vinci, dezvoltată de alți cercetători
Conceptul lui Leonardo da Vinci a fost dezvoltat mai departe de filosoful francez René Descartes. Într-un eseu, el a descris efectele folosirii unei eprubete umplute cu apă pentru a obține un rezultat similar cu cel al lui da Vinci. În acest eseu, Descartes a explicat că apa trebuia să atingă doar corneea și nu întregul ochi. Ideea sa de a folosi o eprubetă în loc de un bol cu apă era mai simplă decât cea sugerată de Da Vinci, dar, desigur, tot nu era o soluție foarte practică.
În secolul al XIX-lea omul de știință a pus în practică ideile lui Descartes, realizând lentile folosind tehnica propusă de acesta. A redus lungimea eprubetelor pentru a realiza o lentilă de aproximativ un sfert din dimensiune, iar pentru a le lipi a folosit ceară. Ideea lui nu a fost foarte apreciată, așa că cercetările au continuat.
Un alt om de știință britanic, John Herschel, a avut o idee mai apropiată de lentilele de contact pe care le cunoaștem astăzi. El a făcut matrițe ale ochiului uman și apoi a folosit aceste matrițe pentru a proiecta partea din față a lentilelor de corecție. Ideea sa a devenit realitate mai târziu în același secol. Este disputat cine a fost primul care a realizat prima lentilă de contact din sticlă. Atât F.A. Mueller, cât și Adolf E. Fick sunt creditați ca inventatori. Dar oricine ar fi fost, ambele prototipuri au fost realizate din sticlă și acopereau întreaga suprafață frontală a ochiului. Deși aceste lentile erau utile pentru corectarea vederii, ele au cauzat probleme. Aceste lentile de sticlă se simțeau destul de grele pe ochi și acopereau întregul ochi, astfel încât nu putea ajunge umezeala la ochi pentru a-l hidrata.
Lentilele moderne
În secolul XX americanul William Feinbloom a dezvoltat o lentilă de contact care îmbină sticla și plasticul. Apoi, Kevin Touhy a dus designul lentilelor la următorul nivel. Lentilele sale erau mici și fabricate dintr-un plastic neporos. Lentilele se mișcau în timpul clipitului, permițând intrarea mai mult oxigen în ochi și permițând ca lentila să fie purtată mai mult timp fără să irite. Datorită acestei lentile confortabile, lentilele de contact au devenit mult mai populare în anii 1950 și 1960. Și, pe măsură ce popularitatea lor a crescut, tehnologia folosită pentru fabricarea lentilelor a devenit mai sofisticată.
Lentilele din hidrogel au fost realizate de chimistul ceh Otto Wichterle împreună cu colegul său Drahoslav Lim. Pe măsură ce tehnologia de producție a devenit mai avansată, lentilele de contact au devenit din ce în ce mai subțiri. La începutul anilor 1970, Bausch & Lomb a lansat primele lentile de contact moi comerciale realizate din lentile de hidrogel. Lentilele de contact zilnice au fost introduse în anii 1980, fiind mai convenabile și mai igienice de utilizat. La sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, hidrogelul de silicon a devenit cel mai popular material pentru fabricarea lentilelor.