Cel mai mare mesh care purifică aerul, inaugurat la Timișoara
Într-o lume în care oamenii vorbesc despre poluare, sunt persoane care încearcă să vină în ajutorul naturii. La Timișoara a fost inaugurat cel mai mare mesh pictat care purifică aerul. Acesta a fost realizat de artistul Flaviu Roua, în cadrul unei campanii derulate de dm drogerie markt, care promovează inspirația venită din artă.
În realizarea lucrării, care are 780 mp și este formată din două portrete a câte 19 metri, artistul a folosit vopsele ecologice. Pictura este expusă pe clădirea Pasmatex, un loc emblematic pentru arta stradală. Ea absoarbe particulele poluante și dioxidul de carbon din atmosferă, curățând astfel aerul. Implicarea lui Flaviu Roua în această campanie a fost un pas firesc, artistul fiind cunoscut deja pentru lucrările de mari dimensiuni pe care le creează. De asemenea, el e cunocut pentru pasiunea lui de a picta chipuri feminine, abordând un stil aparte și jucându-se cu mai multe stiluri.
„Am adăugat o pată de culoare feminității. Nu găsesc altceva ce pot pune la același nivel cu frumusețea în afară de feminitate. Latura feminină este caldă, fină, elegantă. Inclusiv liniile haotice și îmbinarea abstractului cu portretul sunt strâns legate de sentimentul feminin pe care am ales să îl transmitem în cadrul campaniei, într-un stil apropiat de tendințele actuale ale artei”, detaliază artistul. Realizarea tehnică a proiectului a fost o provocare în sine. Orice lucrare de dimensiuni mari este mai dificilă. Iar atunci când se abordează metode inovatoare de lucru pot apărea pe parcurs o mulțime de situații neprevăzute. Artistul a folosit în mare parte trafaletul, conturând detaliile cu aerosoli, adică spray. Însă datorită faptului că toată lucrarea a fost realizată la orizontală, apoi ridicată pe clădire, procesul de creație a presupus mult mai multă muncă decât în cazul unei lucrări pictate direct pe perete.
Pictura, realizată fără a avea o imagine de ansamblu
Vorbim de o pictură mare și de condiții meteo mai puțin prietenoase. Așadar, lucrarea a fost realizată inițial în interiorul clădirii Pasmatex. Artistul a lucrat pe părți mici de câte patru sau cinci metri. Din acest motiv el a declarat că niciodată nu a avut o imagine de ansamblu asupra lucrării. „Am luat fiecare bucată pe rând. Am dat tot, pe fiecare centimetru pătrat, sperând că va ieși ceea ce ne doream cu toții”, spune Flaviu Roua.
„Am colaborat foarte bine cu Flaviu, căruia îi apreciez mult arta. M-am implicat activ în acest proiect, alături de echipă, pentru că este aproape de valorile pe care le am. Dar și pentru că am simțit că, prin intermediul lui, transmitem un mesaj care încurajează explorarea și curajul de a descoperi noi surse de inspirație atunci când vine vorba despre machiaj, dar și despre un stil de viață armonios.
Compania noastră se implică tot mai mult în comunitate, prin acțiuni sustenabile. În 2023 Timișoara este Capitală Culturală Europeană. Prin campania lansată luna aceasta și, implicit, lucrarea realizată de Flaviu Roua în cadrul ei, dorim să manifestăm sprijinul față de oraș. Suntem deschiși în a susține acest moment important în istoria Timișoarei. Și dorim să ne implicăm în mod activ, în acord cu valorile companiei și cele ale orașului, în manifestările care se vor desfășura pe parcursul anului”, completează Cristian Crișan, director executiv dm drogerie markt România.