O elevă a Colegiului Național Bănățean lansează prima sa carte, un volum de versuri intitulat Pânză cu liniște de har. Cartea e apătură la Editura Partoș în cadrul proiectului Excelența Volutarte Pentru Carte, iar lansarea va avea loc marţi, 28 mai 2019, de la ora 18,oo la Librăria Esotera din Timișoara.
Evenimentul va fi moderat de regizortul Cosmin Pleșa, care îi are ca invitați pe actorii Constantin Dinulescu și Carmen Ionescu, ambii de la Teatrul Național “I. L. Caragiale” București. Aceștia vor recita din versurile liceenei, iar un moment muzical va fi susținut de compozitorul și poetul Adrian Mardan.
”Teodora comprimă în acest volum stări, energii, pasiuni, adâncimi și înălțări tulburătoare dar care nu sperie și nici nu întristează. Dimpotrivă: așează un gând senin și curat că Harul este acel Ceva ce numai în Dar îl poți primi… În acest caier al unei pânze imaginate, din care izvorăște tainic cuvântul Teodorei, liniștea harului se preface-n mângîiere și ne oferă nouă tuturor și toate, acea tandră atingere a înțelegerii dintru.. Cu o năucitoare profunzime, Teodora ne poartă, lin și suav, într-un dialog celest cu Timpul, cu sinele, cu Mama, cu Tatăl, cu Sora, dar se înfige adânc și în concepte sublime, cum ar fi Adam și Eva, Natura, Luna”, spune Cosmin Pleșa.