Țări necunoscute. Împreună descoperim lumea. Insula Heard, unicul complex vulcanic activ aflat în Australia
Există 195 de țări recunoscute oficial în lume. Dintre acestea unele sunt mai populare ca altele. Noi vom scrie despre cele mai puțin cunoscute. De exemplu, știați că un stat insular din Oceania nu are capitală? Sau că o țară din Africa se află în toate cele patru emisfere geografice (sudică, nordică, estică, vestică)? În plus, mai există și țări care nu sunt recunoscute oficial. Astăzi vorbim despre Insula Heard, unicul complex vulcanic activ aflat în Australia.
Insula Heard este localizată în Oceanul de Sud, la o distanță de cca 1700 km de continentul Antarctic. Este o insulă activă din punct de vedere vulcanic. Potrivit whc.unesco.org, valoarea distinctivă de conservare a insulei Heard – unul dintre rarele ecosisteme insulare curate din lume. Începând cu anul 1972 a fost interzisă intervenţia umană, lucru care a contribuit la facilitarea monitorizării efectelor produse de modificările climatice.
Insula Heard este unicul complex vulcanic activ aflat în Australia. Conul acestuia are o dimensiune de 2745 m în partea de sud a Oceanului Indian. Potrivit insule.info, de la muntele Mawson, cel mai înalt punct, masivul vulcanic Big Ben este legat de peninsula Laurens (o întindere muntoasă străbătută de tuneluri de lavă) printr-un culoar îngust de 10 km. Forma Big Ben face ca vremea oricum ostilă de pe Heard să devină şi mai rea, aşa că insula are reputaţia celui mai sălbatic loc de pe Pământ.
Când a fost descoperită insula Heard
Insula Heard este o insulă muntoasă care este acoperiță de gheață, în proporție de 80%. Aceasta a fost descoperită în secolul al XIX-lea, respectiv în mijlocul anilor 1850. Începând cu anul 1947 aceasta este considerată a fi teritoriu australian. Insula Heard este localizată pe Podișul Kerguelen care se află în Oceanul Indian. Persoana care a identificat această insulă este un marinar american pe nume John Heard. În anul 1853, acesta a raportat că a văzut insula și a numit-o în scurt timp după el.
Clima
Pe Insula Heard există un climat antarctic, ceea ce semnifică faptul că temperaturile sunt foarte scăzute. De asemenea precipitațiile sunt frecvente și există vânturi puternice. Pe toată perioada anului ninge, iar în ceea ce privește temperaturile medii lunare, potrivit wikipedia.org, în partea de nord-vest a insulei, acestea încep de la 0,0 la 4,2 °C, cu un interval mediu zilnic de 3,7 la 5,2 °C în timpul verii și -0,8 până la 0,3 °C iarna.
Lucruri interesante de văzut dacă ajungi pe această insulă
O astfel de destinație este recomandată persoanelor care sunt pasionate de senzații tari. O vizită pe Insula Heard poate să reprezinte o aventură pe cinste și o experiență de neuitat. De menționat faptul că doritorii trebuie să obțină aprobare din partea Australian Antarctic Division, responsabil de administrarea insulei Heard.
Iată câteva lucruri interesante de care ai putea avea parte în cazul în care îți dorești să ajungi pe Insula Heard. Poti avea oportunitatea de a-ți încânta privirea cu două specii de foci deosebite, respectiv ross și weddell. Potrivit insule.info, poti vedea cazanele în care era topită osânza de balenă, garduri din fier, fragmente de arme, ruine de căsuţe, morminte sau ateliere etc. Un alt punct de atracție este Cormoranul de Heard – subspecie endemică, din care există doar 100 de perechi. Albatrosul hoinar – observat prima oară la cuibărit în 1980.