Cele mai neobișnuite animale care trăiesc pe pământ. Babuinii și abilitatea mai puțin cunoscută pe care o au
Deși nouă ne place să credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel de importante. Deși se cunosc atâtea, surprinzător, oamenii de știință încă descoperă specii noi. De asemenea, multe animale nu vor fi observate de-a lungul vieții noastre. Acestea fie trăiesc pe fundul oceanelor, fie sunt invizibile ochiului uman, fiind extrem de mici. Multe dintre ele, însă, odată observate la microscop, au servit drept inspirație pentru multe personaje extraterestre din filmele S.F. datorită formelor bizare. Această rubrică le este dedicată lor, celor mai neobișnuite ființe care conviețuiesc alături de noi. Astăzi vorbim despre babuini și abilitatea mai puțin cunoscută pe care o au. Aflați în continuare lucruri interesante despre aceste animale.
Babuinul este o maimuță care face parte din familia numită Cercopithecidae. Dimensiunea babuinilor se încadrează între aproximativ 60 și 86 de centimetri. Greutatea lor este asemănătoare cu cea a unui copil și variază între 22-37 kilograme. Fiind animale omnivore, babuinii consumă numeroase alimente precum: fructe, ierburi, rozătoare, semințe, păsări, rădăcini, miei, pui de antilope etc.
Referitor la modul în care arată, acest gen de maimuțe are botul alungit, maxilarul proeminent, blană stufoasă, smocuri de păr pe ambele părți ale feței și o coadă pe care o utilizează pe post de mână uneori. Privind comportamentul lor, aflați că babuinii sunt foarte sociali. Mai mulți babuini la un loc formează un grup, iar aceste grupuri se numesc trupe. Numărul la care poate ajunge o astfel de trupă se extinde până la zeci sau sute de membri. În interiorul trupelor formate, babuinii au grijă unii de ceilalați, se protejează și dorm împreună.
Lucruri interesante despre babuini
Poate s-a întâmplat să vedeți la desene, filme sau documentare, babuini cu posteriorul roșu. Aflați că în momentul în care este gata de împerechere, femela babuin va avea un posterior umflat și roșu, iar acesta este un semn pentru masculi.
Cât trăiește în medie un babuin? Acesta poate să trăiască în sălbăticie până la 30 de ani.
Ca în cazul bebelușilor nou născuți, puiul de babuin se numește sugar. În momentul nașterii, puii de babuin cântăresc cca 1 kg. Aceștia consumă laptele mamei pentru o perioadă de 3-4 luni, după care are loc înțărcarea lor.
Între oameni și babuini există o asemănare genetică în proporție de 94%.
Pentru a se apăra de prădători, babuinii fac zgomote puternice. Este momentul în care masculii își iau poziția de atac, iar femelele împreună cu puii se adăpostesc. V-ați întrebat vreodată cine sunt prădătorii babuinului? Principalii prădători sunt leoparzii, gheparzii, dar și oamenii.
Descoperire deosebită privind modul de deplasare al babuinilor
Potrivit unui studiu tecent, aflăm faptul că babuinii au abilitatea de a face tranziţia la mersul biped în mai puţin de o secundă. Acest lucru îl pot face fără să depună efort şi fără modifice ritmul deplasării.
„Cred că una dintre concluziile importante la care am ajuns după toată munca noastră şi a altora este aceea că a fi o fiinţă bipedă, cel puţin într-o oarecare măsură, nu este probabil atât de dificil cum credeam”, a declarat pentru agenţia PA Media unul dintre autorii studiului, Kris D’Aout, de la Universitatea din Liverpool, Marea Britanie, citat de agerpres.ro
Nu suntem singurii bipezi
„În urmă cu câteva decenii, credeam că suntem singurii bipezi şi, prin urmare, că acest lucru e ceva foarte, foarte special. Însă, acest studiu realizat pe un non-biped (…) demonstrează că, de fapt, este destul de fezabil să se poată face tranziţia de la patru la două picioare – nici măcar nu e nevoie să încetineşti”, a adăugat cercetătorul, citat de agerpres.ro
Ce presupune studiul realizat de cercetători
Pentru a putea obține rezultate concrete, activitatea realizată de zece babuini măslinii a fost filmată. Aceștia aveau vârste diferite și erau de ambele sexe. Cercetătorii au încercat să convingă babuinii să meargă în poziție verticală, iar pentru acest lucru au fost folosite elemente precum oglinzi, muzică, sunete și hrană.
Mai apoi au fost analizate filmările de către echipa de cercetători. Aceștia au redus mişcarea la 15 segmente ale corpului. Potrivit agerpres.ro, cercetătorii au analizat fiecare cadru pentru a studia modul în care se mişca întregul corp pe măsură ce fiecare babuin făcea trecerea în poziţie verticală în mai puţin de o secundă. „Aceste tranziţii păreau foarte naturale, fără a necesita nicio atenţie specială sau vreun efort deosebit din partea animalului”, a declarat Peter Aerts, de la Universitatea din Antwerp, Belgia, unul dintre autorii studiului.