Zilele acestea subiectul principal este gripa. O mulțime de copii, dar și adulți ajung la spital din cauza acestei infecții respiratorii. Aflați în continuare cum se manifestă gripa și ce simptome au copiii.
Ministerul Sănătății ne recomandă să evităm aglomerațiile, să aerisim spațiile închise și să purtăm masca de protecție. De asemenea, foarte important este să menținem o igienă adecvată a mâinilor și să utilizăm batiste de unică folosință atunci când tușim și strănutăm. Mămicile se sfătuiesc pe rețelele de socializare și tot acolo împărtășesc păreri și opinii. La copii, simptomele cele mai întâlnite sunt febra, tusea și nasul înfundat. „Ambele fete au avut febră 40, nas înfundat și tuse. Două săptămâni am stat cu ele așa până și-au revenit”, spune o mămică pe o rețea de socializare.
Nici bebelușii nu sunt feriți de acest virus. „La băiețelul meu de opt luni mi-a spus doctorul doar să îi spăl nasul foarte bine cu ser fiziologic și să îi dau băuturi pentru a evita deshidratarea, care se găsesc la farmacie. Trece de la sine după o săptămână”, spune o altă mămică. În alte țări, precum Germania, medicii îi sfătuiesc pe părinți să le dea copiilor antitermice, sirop de tuse și, foarte important, să se asigure că au parte de multă odihnă și hidratare.
O altă recomandare a medicilor pentru a evita gripa e să ne vaccinăm. Sunt persoane care spun că această metodă e eficientă și că niciodată, în familie, nu au avut probleme cu gripa. „Copiii mei sunt vaccinați antigripal de la 12 luni, noi și părinții noști la fel. De 20 de ani ne vaccinăm anual cu două vaccinuri / sezon. Nu am avut niciodată gripă în familie, de altfel și bunicii, unchii și mătușile sunt vaccinați anual”, spune o altă mămică pe o rețea de socializare.
Ce simptome mai pot prezenta persoanele cu gripă
Gripa e o boală respiratorie contagioasă cauzată de infecția cu un virus gripal. Gravitatea bolii este foarte variabilă, de la lipsa totală de simptome până la boală gravă, care necesită chiar spitalizare. Cazurile necomplicate ele trec de la sine în aproximativ o săptămână de la apariție. Potrivit Portalului European de Informații despre Vaccinare, printre simptomele care pot apărea în cazul gripei se numără: