Asociația De-a Arhitectura anunță că programul educațional „My School Can Be Cool” 2021 – 2022 s-a încheiat oficial. Din opt școli și licee înscrise în program anul trecut, șapte au participat la sesiunea de finanțare a proiectelor. În final, trei proiecte realizate de elevi și arhitecți au prins viață, iar încă unul are nevoie de fonduri pentru a încheia implementarea.
În cadrul programului, elevii au făcut echipă cu arhitecții și profesorii. După ce au fost parcurse toate etapele din programul educațional, aceștia au detaliat un proiect pe care și l-au dorit în școala lor. Ideile elevilor au prins contur cu ajutorul resurselor mobilizate de Asociația De-a Arhitectura și îndrumători. Elevii din clasele a X-a și a XI-a de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” se bucură de proiectul lor numit „Atrium verde”. Îndrumați de profesoara de chimie Ileana Petruțiu și arhitectul Diana Dona și finanțați de Raiffeisen Bank, proiectul lor a fost câștigătorul locului I la sesiunea de finanțare. Practic, un spațiu uitat și neutilizat al școlii lor a fost reinventat și transformat într-o grădină interioară. Un spațiu mare și atrăgător, dar și util: spațiu pentru cursuri, loc de întâlnire și discuție, spațiu de relaxare, medicație, comunicare și dezbateri.
„Personal, sunt în sistemul de învățământ de 50 de ani. Ca elevă, studentă și profesoară de chimie. Până la înscrierea în acest proiect, ca profesor, credeam că cel mai important lucru era transmiterea corectă a informațiilor și dezvoltarea la elevi a unor competențe, în ceea ce privește noțiunile legate de chimie. Nu mi-am pus problema clădirii. A sălilor de clasă. A coridoarelor și a faptului că acestea pot influența viața școlară a elevilor”, transmite profesoara Ileana Petruțiu.
Elevii clasei a VIII-a C de la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș, îndrumați de profesoara Ramona Leca și arhitectul Iarina Tavă, au gândit proiectul „8Colours”. Acesta a fost finanțat tot de Raiffeisen, ocupând locul II la sesiunea de finanțare. O platformă de beton deja existentă în curtea școlii a fost transformată într-un loc de stat. Iar desenul arhitectural amintește de anul petrecut împreună de elevi și îndrumători.
„Cred că ne putem îmbunătăți viețile prin calitatea spațiului în care trăim. Casa, locul în care învățăm sau lucrăm și orașul își lasă amprenta asupra noastră în fiecare zi. Spațiul se infiltrează în conștiința noastră, în trupurile noastre și ne influențează emoțiile. Programul „My School Can Be Cool” le-a dat copiilor șansa să participe direct în modelarea locului în care își petrec atât de mult timp, școala. De aici și deschiderea unei priviri conștiente și critice, dorința de a schimba, implicarea. Pe lângă partea pragmatică a intervenției propriu – zise care îmbunătățește o anumită zonă din școală, la fel de importantă este și latura simbolică. Construirea locului care îi reprezintă și le cristalizează voința. Mă bucur că am putut să fiu aici și să le sprijin vocea, alături de doamna profesoară Ramona Leca”, transmite arhitectul Iarina Tavă.
„Tribuna Parc” e cel de-al treilea proiect implementat. El a fost gândit de elevii din clasa a VI-a de la Școala Gimnazială „Dimitrie Anghel” Cornești, comuna Miroslava, județul Iași. Alături le-au fost profesoara de matematică Diana Gheorghe și arhitectul Alexandra Berdan. Intervenția este un amfiteatru – parc cu bănci personalizate. Ele au fost amplasate pe terenul în pantă din spatele școlii.
„Eu sunt Nicoleta și am trecut în clasa a VII-a. Îmi place să spun tot ce gândesc. Chiar dacă unora nu le place. Așa sunt eu. Când am aflat că se face cursul de arhitectură la noi în școală m-am dus și eu să văd cum e. Că ni s-a transmis că poate să vină cine vrea. A venit o doamnă nouă, arhitectă, și ne-a întrebat ce ne-ar plăcea să facem la noi la școală ca să ne simțim mai bine. Pe bune? Chiar contează ce ne dorim noi? Ne-a dat niște bilețele să scriem cum am vrea să fie școala noastră.
Am scris multe chestii: că nu avem unde să ne schimbăm pentru ora de sport, că nu avem unde să facem serbări, că nu au băieții porți pentru fotbal. Că holurile sunt prea strâmte, că sunt stricate cele câteva bănci din curtea școlii și stăm în pauze pe scările de la intrarea în școală. Apoi, s-au scris ideile noastre pe tablă. Și Alexandra, arhitecta îndrumătoare, ne-a zis că putem să ne dăm cu părerea ce se poate face chiar de noi. Am început să vorbim toți și m-am băgat și eu în vorbă. Alexandra a ales în final propunerile care aveau cele mai multe voturi. Așa de mult ne-a plăcut că vom face și noi ceva bun la noi în școală, că ne-am înscris toți la clubul de arhitectură”, povestește Nicoleta Grigore, elevă.
Elevii claselor a VII-a A și B de la Școala Gimnazială nr. 279 din București au fost îndrumați de profesoara de educație plastică / vizuală Teodora Cristina Vișineanu – Prodănel și arhitecta Cristina Dumitrescu. Împreună au gândit proiectul „Hive 279”. Elevii și-au imaginat un pavilion în aer liber în curtea școlii. „Hive 279” reprezintă, practic, o clasă în aer liber. Elevii sunt hotărâți și determinați să găsească finanțare pentru ea.
„Din perspectiva mea de profesor consider că elevii primesc foarte bine genul acesta de proiecte. Ele elimină miza unor note, competiția. Și pun accent pe colaborare. Pe exprimarea liberă. Pe exersarea abilităților practice, dar și a celor digitale, pe susținerea și argumentarea unei idei în fața unui public necunoscut. Sunt sigură că au rămas cu multe amintiri plăcute și multe „achiziții” de care probabil nu sunt conștienți neapărat acum, dar care le vor fi de folos pe viitor”, transmite profesoara Teodora Vișineanu.
Dacă doriți să sponsorizați echipa și să ajutați la construirea pavilionului „HIVE 279”, sunteți invitați să contactați coordonatorul programului educațional, arhitectul Viorica Popescu, la adresa: viorica.popescu@de-a-arhitectura.ro.
O școală de muzică de la Suceava lansează mici artiști, unul după altul