O școală de muzică de la Suceava lansează mici artiști, unul după altul
La Suceava, o școală de muzică lansează mici artiști, unul după altul. Copiii de la Școala de muzică „Romantic Art” participă cu drag la concursuri și festivaluri și se întorc acasă cu o mulțime de premii. În plus, organizează și ei propriile festivaluri.
Școala de muzică „Romantic Art” a luat naștere acum trei ani, în 2019, la inițiativa Mihaelei Gabriela Morar, președinte al Asociației Culturale „Romantic Art”. În prezent, școala are 135 de elevi cu vârste cuprinse între patru și 13 ani. Aceștia sunt împărțiți pe mai multe secții. Unii cântă la instrumente precum chitară, saxofon, pian, orgă, acordeon sau vioară, în timp ce alții au ales muzica populară sau ușoară. Mihaela Gabriela Morar e profesoară de canto la școala pe care a înființat-o și numai ea pregătește 62 de elevi. Pe lângă faptul că participă la zeci de concursuri, Școala de muzică „Romantic Art” organizează și festivaluri.
„Noi organizăm și două festivaluri anuale. Unul se numește „Voci de înger”, care e înainte de Paște, primăvara, și cel de-al doilea, „Rampa de lansare”, e în preajma zilei Bucovinei, care a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie. Au fost 150 de copii din toată Moldova, fiind prima ediție cu prezență fizică. „Voci de înger” e doar cu muzică ușoară, în timp ce la „Rampa de lansare” e și muzică populară”, a declarat, pentru ȘTIRI PENTRU COPII, Mihaela Gabriela Morar.
Rezultatele copiilor la ultimul festival la care au participat
În weekend-ul ce tocmai a trecut a avut loc Festivalul Internațional pentru Copii și Tineri „Cântec de Stea”, festival la care au participat și elevii Școlii de muzică „Romantic Art”. Copiii s-au bucurat cântând cântece frumoase de iarnă, de colinde, de surprize plăcute, de dans, dar și de o petrecere frumoasă oferită de organizatori. În plus, s-au întors acasă cu o mulțime de premii.
Secția canto muzică ușoară. Pregătirea muzicală – profesori Mihaela Gabriela Morar și Andrei Morar