Inițiativă de familie. O revistă pentru copii de la copii
Inițiativă de familie. Zilele acestea ne-a captat atenția o revistă pentru copii, plină de glume, jocuri și desene colorate de crăciun. Din dorința de a încuraja micii redactori, astăzi vă prezentăm ,,gazeta copiilor cuminți”. Am fost plăcut surprinși să aflăm că redactorii sunt chiar copii, revista fiind un proiect de familie. Cei mici au învățat să conceapă știri, să editeze fotografii, să redacteze, să își creeze materiale (poze, ilustrații), să strângă informații utile și sa citeze întotdeauna sursele folosite. Revista nu este la prima ediție, iar cei mici sunt invitați să trimită materiale pentru publicare!
Discutând cu doamna Daniela Vladu, inițiatoarea revistei, am aflat că familia a ”demarat multe astfel de proiecte, care s-au finalizat cu rezultate creative.” Le dăm ocupație copiilor, pentru a-i ține activi și creativi. Așa a apărut cartea noastră de poezii “Clipe de copilărie”, sau “Caravana Clipe de copilărie” în care prezentam un mic spectacol de poezii și mimă, împreună cu o trupă de teatru a Liceului Anghel Saligny Tulcea. Caravana a mers prin grădinițe și scoli locale.”
Inițiativă de familie
Revista (de fapt este un ziar) a fost ideea Biancăi (fiica Danielei), care a început sa fie curioasă ce conține un ziar și de ce îl citesc adulții. “După ce i-am arătat elementele unui ziar, am început să lucrăm să concepem unul. Și ce poate fi mai interesant decât să transmiți mesajele lui Moș Crăciun? Prima ediție a apărut în 2021. A fost preluată de Muzeul de Artă Casa Avramide și distribuită copiilor care i-au trecut pragul în preajma Crăciunului. S-a bucurat de mare succes în rândul celor mici. Chiar ne-au sugerat să mergem și în Atelierul Iepurașului, să facem un ziar și acolo! Cu ocazia aceasta, copiii au învățat să conceapă știri, să editeze fotografii, să redacteze, să își creeze materiale (poze, ilustrații), să strângă informații utile și să citeze întotdeauna sursele folosite. S-au implicat cu mare responsabilitate. Credem că Moșul e chiar mulțumit de munca lor, dacă i-a pus să facă și ediția a doua” ne spune Daniela.
Invitație deschisă pentru viitorii ,,spiriduși-redactori”
Această inițiativă de familie, deși având oportunități reduse, este gratuită pentru cei mici fiind transmisă online. Întrebând dacă vor mai apărea și alte ediții viitoare sau dacă alți copii pot trimite materiale pentru publicare, Daniela ne spune că nu s-au gândit. ‘Avem o adresă de email, curieruldelapolulnord@yahoo.com. Așteptăm surprize. Dacă sunt interesante, sigur le putem include. Mărim colectivul de spiriduși-redactori. Copiii de astăzi sunt foarte talentați și uimitori. Trebuie încurajați și promovați! Chiar și așa, online.”
O revistă pentru copii de la copii
Revista se adresează în special copiilor din ciclul primar dar se bucură și de feedback pozitiv de la mămici, învățători, bunici și liceeni! ”Ce să spun? Moș Crăciun nu ține cont de vârstă! Și cui îi poate face rău o porție zdravănă de râs la cafeaua de dimineață? Așadar, dacă vă cade în mână, citiți-o la orice vârstă!” spune Daniela. Deoarece revista se bucură de un real succes, redactorii se gândesc ”să-l contacteze și pe iepuraș.”
”Am avut și episoade haioase cu această revistă. Ați observat că are multe glume, dar și câteva informații adevărate. La prima ediție, aveam la un moment dat o lozincă “semnează și tu petiția pentru salvarea balenelor “. Am primit multe mesaje amuzante de la părinți că vor să semneze și ei, dar nu știu unde (glumeau, evident). Însă copiii, au fost foarte serioși. Au strâns semnături pe foi în școli și ni le-au trimis. Apoi ne-au tot întrebat ce fac puii de balene, au fost salvați?”
Un bun instrument de învățare pentru cei mici
Daniela ne spune că ”în acest format, revista poate fi un bun instrument de învățare la ateliere de lucru cu copiii, de exemplu în biblioteci, în școli. Noi facem, pe plan local, astfel de întâlniri în care o prezentăm, citim împreună, facem jocuri de imaginație și improvizație. Avem o bună deschidere din partea bibliotecilor școlare, ne întâlnim în ateliere și cu copiii din centrele sociale sau beneficiari ai unor proiecte pe fonduri nerambursabile.” Revista este tradusă în 5 limbi și distribuită în 12 țări. Doritorii pot trimite un mesaj pe adresa de e-mail curieruldelapolulnord@yahoo.com pentru a primi revista.