Mowgli revine după 5 ani pe scena Teatrului German
Musicalul Cartea Junglei va reintra în programul de spectacole al Teatrului German de Stat Timişoara, după 5 ani. În rolul principal, Mowgli, va juca Ştefan Bogdan, alternativ cu David Săracu. Actorul – copil, Ştefan Bogdan, este şi jurnalist junior la ŞTIRI PENTRU COPII şi prezintă rubrica Cartea Săptămânii. Prima reprezentație va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 18.
La 5 ani de la premiera musicalului Cartea junglei, în regia şi coregrafia lui Răzvan Mazilu, producţia a fost refăcută şi schimbată. Adaptat după cartea pentru copii scrisă de Rudyard Kipling, musicalul va reintra în programul de spectacole al Teatrului German de Stat Timișoara.
Ştefan Bogdan, actorul – copil care va juca în rolul lui Mowgli este şi jurnalist junior la ŞTIRI PENTRU COPIIşi prezintă rubrica Cartea Săptămânii.
Producţia a fost refăcută, distribuţia schimbată
O parte din distribuția originală a fost înlocuită de noii actori ai Teatrului German. Este vorba de actorii Marc Illich şi Bülent Özdil. De asemenea, copiii care au fost selecționați în urma castingului public făcut de teatru în această toamnă îi vor înlocui pe primii. Astfel, rolul lui Mowgli urmează să fie interpretat, pe rând, de Ștefan Bogdan și de David Săracu. La fel, Shanti de Maria Lupoian și Lara Mazilu, iar Junior, copilul elefănțel de Darius Ardelean și Luca Graziano Marcu.
Musicalul Cartea Junglei
Cartea junglei evocă povestea puiului de om Mowgli, crescut de lupi în jungla indiană. Prietenii acestuia, înțeleapta panteră Bagheera și amuzantul urs Baloo. Aceştia îl avertizează pe Mowgli de pericolul care îl pândește: tigrul Shere Khan s-a întors în acele locuri. În ciuda dorinței lui Mowgli de a trăi în continuare în junglă, Bagheera și Baloo plănuiesc să îl ducă într-un sat din apropiere. Urmează un drum plin de peripeții, în care Mowgli este nevoit să îl înfrunte pe Louie, regele maimuțelor și pe vicleanul șarpe Kaa.
Musicalul în regia lui Răzvan Mazilu are o scenografie plină de culoare semnată de Dragoș Buhagiar. Spectacolul vorbește în manieră fermecătoare, deopotrivă copiilor și oamenilor mari. Toţi vor învăţa despre prietenie, iubire, loialitate și spirit de sacrificiu. Din spectacol nu vor lipsi hituri din desenul animat omonim, precum The Bare Necessities și I wanna be like you.
Cinci reprezentaţii în noiembrie şi şase în decembrie
Primele reprezentații vor avea loc sâmbătă, duminică și luni, 19, 20 și 21 noiembrie 2022, la diferite ore, un total de cinci reprezentații. În decembrie vor fi şase reprezentaţii în 8, 27 și 28 decembrie 2022, la diferite ore. Mai multe detalii, aici.
Biletele pot fi achiziționate din rețeaua Entertix sau de la casieria Teatrului German.
Sursa foto din arhiva Teatrului German de Stat Timişoara.