Cele mai neobișnuite animale care trăiesc pe pământ. Ariciul, mamiferul mic, țepos și simpatic
Deși nouă ne place să credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel de importante. Deși se cunosc atâtea, surprinzător, oamenii de știință încă descoperă specii noi. De asemenea, multe animale nu vor fi observate de-a lungul vieții noastre. Acestea fie trăiesc pe fundul oceanelor, fie sunt invizibile ochiului uman, fiind extrem de mici. Multe dintre ele, însă, odată observate la microscop, au servit drept inspirație pentru multe personaje extraterestre din filmele S.F. datorită formelor bizare. Această rubrică le este dedicată lor, celor mai neobișnuite ființe care conviețuiesc alături de noi. Astăzi vorbim despre Arici, descoperind, astfel, noi curiozități.
Câteva curiozități despre arici
Aricii sunt mamifere nocturne, aparținând de ordinul insectivorelor. Locurile în care aceștia preferă să doarmă sunt tufișurile sau cuiburile. V-ați întrebat vreodată care este dimensiune unui arici? Aflați acum! Raportându-ne la un arici adult, dimensiunea acestuia este încadrată între 13-30 cm lungime. Să nu uităm de coada lor, care poate ajunge până la 3-5 cm.
Aricii trăiesc în jur de 4-7 ani în mediul natural, însă când sunt în captivitatea pot trăi pentru o perioadă mai îndelungată. În momentul în care se nasc, aricii nu au vedere, iar țepii lor sunt moi. După o perioadă de timp, bineînțeles că țepii lor încep să devină mai rigizi și mai tari. Puiuții de arici încep să vadă după aproximativ 3-4 săptămâni de la naștere. Până atunci, aceștia sunt hrăniți de mama arici, care le oferă protecția necesară în cuibul lor.
Pentru a-i pregăti pentru lumea în care vor păși, mamele pornesc în căutarea hranei cu puii lor, atunci când aceștia pot să vadă. După o perioadă de „inițiere”, de aproximativ 10 zile, timp în care puiuții caută hrana împreună cu mama lor, familia se separă. Câți pui poate naște un arici? Numărul variază între un pui și poate ajunge până la 11 pui. În ceea ce privește creșterea puiuților de arici, tatăl nu este active în acest proces. Mama arici este cea care se ocupă de protecția puilor în primele săptămâni, întrucât aceștia pot fi atacați de alți arici masculi.
Ce se întâmplă când aricii se simt în pericol
Deseori când încercăm să ne apropiem de un arici, acesta începe să se folosească de mecanisemele de apărare de care dispune. Când nu se simt în siguranță, aricii încep să se ghemuiască, metodă prin care spinii lor îi protejează întregul corp, chiar și zonele care sunt lipsite de țepi. Oricât de mult ne-am dori să îi avem în mâinile noastre, uneori, acest lucru este dificil de realizat. Aricii se bazează pe simțul auzului (foarte bine dezvoltat) și mirosului atunci când vânează. Așa cum am menționat mai sus, aricii sunt mamifere nocturne, ceea ce înseamnă că vederea lor este adaptată pentru perioada nopții. Cu toate acestea, aricii nu pot vedea foarte bine.
Cu ce se hrănesc aricii
Poate că știați sau nu, dar aricii mai sunt denumiti și „prietenii grădinarului”. Motivul principal constă în faptul că aceștia mânâncă animalele dăunătoare din grădină. Totodată, aricii se hrănesc cu o gamă variată de insecte, precum: șoareci, melci, șopârle, broaște, ouă sau chiar șerpi. Oricât de neobișnuit ar suna, în unele cazuri, aceștia pot fi tentați de mâncarea câinilor sau pisicilor. Aricii nu mânâncă fructe de regulă, dar se presupune că utilizează sucul de mere pentru a-și curăța acele și pielea de insecte.
Eveniment pentru copii. Aflați curiozități despre arici la „Adevăr și provocare la Antipa”
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează atelierul „Ariciul, simpaticul țepos”. Este vorba despre cel de-al doilea atelier al proiectului „Adevăr și provocare la Antipa”. Deși în marile orașe întâlnim numeroși arici, participarea în cadrul acestui atelier reprezintă o oportunitate interesantă pentru micii curioși. Aceștia au ocazia de a afla numeroase informații despre aceste mamifere simpatice.
Atelierul debutează cu o scurtă „expediție” în căutarea aricilor în expoziția permanentă a Muzeului, după care activitățile se continuă în sala atelier.
Pe parcursul desfășurării atelierului copiii vor descoperi adevăruri, curiozităţi și lucruri mai puțin cunoscute despre simpaticul animal care se transformă într-un „ghem de țepi” atunci când se simte amenințat. Participanții vor afla ce sunt, de fapt, țepii cu care ariciul se apără, cum reușește el să se ghemuiască atât de bine, pe ce simțuri se bazează în căutarea hranei și de ce este binevenit în grădinile noastre. Spre finalul atelierului copiii vor realiza un simpatic „obiect” de lucru manual pe care să-l poată folosi ulterior, sau pur și simplu să-l păstreze ca amintire.
Când va avea loc evenimentul
Copiii sunt invitați să participe în cadrul atelierului în data de 19 noiembrie 2022, în intervalul orar 11.00 – 12.00. Unde este locul de întâlnire? Atelierul „Ariciul, simpaticul țepos” se va desfășura în Sala Atelier a Muzeului. Categoria de vârstă pentru care este recomandat evenimentul este cuprinsă între 7-11 ani.
Pentru persoanele doritoare este percepută o taxă de participare în valoare de 50 lei/copil sau 80 lei/doi frați. Procesul de înscriere se realizează completând acest formular, în limita a 15 locuri/grupă. În urma completării formularului, veți primi un e-mail de confirmare a rezervării locului. După acest pas, veți putea achita online taxa de participare accesând link-ul prezent.