Proiectul “Now What?: Preparing and Empowering Youth Leaving Care” – atragere de mentori pentru tinerii instituționalizați
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului transnațional “Now What?: Preparing and Empowering Youth Leaving Care”, finanțat prin programul European ERASMUS+, demarează, în perioada 29 octombrie – 30 noiembrie a.c., activitatea de recrutare și selecție a celor ce doresc să devină mentori pentru tinerii din sistemul de protecție a copilului.
Mentorii trebuie să fie persoane responsabile din comunitate, cu o ținută morală demnă și cu dorința de a se implica în procesul de formare a tinerilor instituționalizați ce vor fi incluși în proiect. Vârsta tinerilor incluși în proiect este cuprinsă între 16 și 24 de ani.
Persoanele care doresc să fie mentori, trebuie să depună o cerere, însoțită de un curriculum vitae, la Registratura DGASPC Timiș sau să le transmită pe adresa de e-mail a instituției (dgaspctm@gmail.ro). După data de 30 noiembrie, va avea loc selecția persoanelor ce vor fi implicate în program, ulterior urmând să aibă loc, la sediul DGASPC Timiș și primele întâlniri ale acestora cu tinerii din sistemul de protecție a copilului.
Programul de mentorat va avea o perioadă de 3 luni, timp în care, alături de personalul de specialitate din cadrul DGASPC Timiș, mentorii îi vor ajuta pe tineri să se integreze socio-profesional, să își dezvolte abilitățile pentru o viață independentă și să fie pregătiți pentru responsabilitățile vieții în comunitate.
[textmarker color=”C24000″] Proiectul “Now What?: Preparing and Empowering Youth Leaving Care” a început în luna martie 2018 și va dura până în februarie 2020. Parteneriatul este format din opt instituții și organizații, din patru țări europene: Universitatea de Vest din Timișoara (România – Coordonatorul proiectului – ), Organizația “The Smile of the Child” (Grecia), Athens Lifelong Learning Institute (Grecia), University of Lusofona (Portugalia), University of Tirana (Albania), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (România), SOS Satele Copiilor (România) și SOS Villages Albania (Albania). Obiectivul principal al proiectului “NOW WHAT?” este de a sprijini tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului în a-și valorifica cât mai bine potențialul. Proiectul va oferi sprijin tinerilor în vârstă de 16-19 ani care sunt fie în îngrijire în sistemul de protecție a copilului, fie au părăsit sistemul. Domeniile în care aceștia vor primi sprijin sunt diverse, și anume: locuire, formare, suport financiar, piața locurilor de muncă, legislație, incluziune socială.[/textmarker]