PRIN LUMEA MODEI. Află cum poți să îți confecționezi o cămașă tradițională bihoreană
Costumul tradițional românesc este unul aparte. Valorificarea acestuia în zilele noastre ne demonstrează faptul că influenţele culturale s-au păstrat în timp. Astăzi, la rubrica PRIN LUMEA MODEI, vorbim despre ia românească.
Potrivit ietraditionala.com, ia reprezintă un simbol al românilor, o modalitate de evidențiere a existenței și continuității poporului român. Nu putem vorbi despre ia românească decât raportându-ne la primele informații pe care le avem în istorie, despre apariția acesteia. Cea mai veche cămaşă ce poate fi încadrată în această categorie, a iilor tradiționale, este un tip de ie sau cămașă întreagă, care avea o parte superioară continuată de una inferioară şi poale.
Simbolistica iei – componentă a costumului tradițional românesc
Pentru români, ia tradițională este un simbol național. Este unul din elementele care valorizează moștenirea culturală de care dispunem. O astfel de creație pune accentul asupra istoriei poporului român, lărgind perspectivele asupra continuității culturale. Prin toate elementele pe care le poate cuprinde, ia exprimă apartenența la o comunitate / regiune, stări sufletești și evenimente precum: nunți, botezuri, sărbători religioase etc.
Scurt istoric al iei românești
Conform invietraditia.ro, primele ii pot fi văzute pe Columna lui Traian și pe monumentul de la Adamclisi, iar cea mai veche și autentică reprezentare a costumului popular se poate vedea în Cronica pictată de la Viena, din 1330, cele 147 de ilustrații ale documentului fiind o sursă pentru istoria culturală din secolul al XIV-lea.
Iile se confecționau de femeile din sate în timpul șezătorilor. Cămășile erau diferite de la o regiune la alta nu numai prin textura materialelor, ci și prin modelele și broderiile aplicate.
Cele trei elemente prin care se deosebesc iile sunt:
tipul de deschidere a gulerului;
modul de tăiere și structură a tiparului;
metoda de inserție a mânecilor.
Putem deosebi cămașa dreaptă sau încretiță la gât, care se strânge cu nasturi sau șnururi, iar cămășile și iile cu croială simplă (din patru foi drepte, fără răscroială) sunt pentru întrebuințarea zilnică.
Când sărbătorim ziua iei
În data de 24 iunie a fiecărui an, mai exact de Sânziene, este sărbătorită Ziua iei românești. Comunitatea „La Blouse Roumaine” a venit cu inițiativa în anul 2013, organizând Ziua Universală a Iei. Persoanele care îndrăgesc portul românesc au ocazia de a îmbrăca ia în această zi deosebită. Sărbătoarea iei este celebrată anual în peste 50 de ţări. Devenind din ce în ce mai populară în lume, ia românească a început să fie tot mai apreciată și promovată de diverse vedete internaționale. De asmenea, ia a fost și rămâne o sursă de inspirație pentru marii artiști și marii designeri de modă.
Cum îți poți confecționa propria cămașă tradițională bihoreană
Persoanele interesate să își producă o cămaşă tradiţională bihoreană vor putea face asta în cadrul unui atelier deosebit. Muzeul Țării Crișurilor (MTC) din Oradea demarează un proiect-pilot aparte. Scopul acestui proiect constă în revitalizarea cămășii vechi românești, care obișnuia să fie purtată pe ținuturi crișene. Astfel, cei pasionați de vestimentația tradițională vor învăța întreg procesul, fiind îndrumați de specialiştii din cadrul MTC.
Doritorii vor învăța să își confecționeze propria cămașă de Bihor, decorând-o folosind tehnicile de ornamentare de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Totodată, aceștia au posibiltatea de a se inspira direct dintr-o piesă etnografică aflată în patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor.
Când va avea loc atelierul
Atelierul se va desfăşura până în 24 iunie 2023, cu o frecvenţă lunară. Prima întâlnire a avut loc în data de 10 noiembrie. Atelierele se țin în sala de pedagogie muzeală din sediul Muzeului Țării Crișurilor. Taxa de participare este de 20 lei/an, semnificând înscrierea în Asociaţia „Prietenii Muzeului”. Pentru membrii asociaţiei, participarea la evenimentele muzeului este gratuită. Menționăm faptul că materialele de lucru vor fi asigurate de participanţi.
Pentru mai multe informații legate de atelier, accesați acest link.