De-a Arhitectura, una din cele mai promițătoare inovații în educație din lume
Între 26 și 28 octombrie, la Helsinki, a avut loc Summitul Global HundrED. În cadrul acestui eveniment, pentru al doilea an consecutiv, De-a Arhitectura a fost selectată printre cele mai promițătoare inovații în educație din lume.
HundrED este o organizație globală cu sediul în Finlanda. Din 2016 ea descoperă, cercetează și împărtășește inovații din întreaga lume care sunt un model în domeniul educației. Anul acesta 188 de membri ai Academiei HundrED (formată din cadre universitare, educatori, inovatori, finanțatori și lideri din 113 țări) au evaluat o listă de 173 de inovații. Apoi, echipa de cercetare HundrED a realizat selecția finală a celor 100 de inovații din 54 de țări.
„Scopul educației este de a ajuta fiecare copil să înflorească. Indiferent de ceea ce se întâmplă în viață. Într-o lume în rapidă schimbare, focusul pe abilitățile academice tradiționale va rămâne important. Dar asta nu este suficient. Pentru a prospera ca cetățeni globali, copiii trebuie să fie echipați cu o gamă largă de abilități. Deși susținem o abordare centrată pe copil și o învățare personalizată, bazată pe pasiune, relația dintre un profesor inspirat și un elev motivat va rămâne esențială.
Evaluarea trebuie să fie aliniată cu scopul principal de a ajuta copiii să se dezvolte. Și toate acestea ar trebui să se reflecte în mediile de învățare ale viitorului. Pentru ca acest lucru să se întâmple avem nevoie de un lider vizionar la fiecare nivel al sistemului nostru educațional. Cu inovații educaționale ambițioase, de impact și scalabile, care sunt eficiente la nivel global. Lumea educației este plină de specialiști harnici care fac acest lucru să se întâmple în fiecare zi. Misiunea noastră la HundrED este să le oferim recunoașterea și vizibilitatea pe care o merită”, au transmis reprezentanții HundrED.
De-a Arhitectura, una dintre cele 100 de inovații selectate
Asociația De-a Arhitectura este o comunitate de profesioniști și profesori care modelează un viitor mai bun prin educație de arhitectură pentru copii, tineri și adulți. Programele asociației promovează creativitatea și inovația și îi ajută pe copii să se pregătească pentru lumea reală. În 10 ani programele educaționale au ajuns la peste 30.000 de elevi din România. De asemenea, s-au implicat peste 1.000 de profesori și 1.000 de arhitecți voluntari.
„Prezența la Summitul Global HundrED din acest an, întâlnirea cu inovatori din toate colțurile lumii, din Africa de Sud până în SUA, din Chile și Mexic până în Bhutan și India, din Botswana și Spania până în Finlanda și Canada, și lista poate continua, discutarea problemelor stringente care trebuie abordate în domeniul educației ne-au făcut să ne dăm seama că nu suntem singuri. Că peste tot în lume educatorii lucrează din greu pentru a îmbunătăți la nivel local ceea ce sistemul educațional este prea lent să realizeze.
Suntem din nou onorați că am fost selectați în HundrED Global Collection 2023. Recunoscători pentru oportunitatea de a învăța de la colegii noștri și de a prezenta modul nostru unic de îmbunătățire a educației în România. Cu ajutorul profesorilor și specialiștilor mediului construit, care aduc experiența lor din lumea reală în sala de clasă, încercăm să îi formăm pe cei care vor construi lumea de mâine”, spune arhitectul Mina Sava, Președinte De-a Arhitectura.