Numele unui copil este destinul lui. De aceea este foarte important ce nume daţi copilului. Cercetările în psihologia numelor au arătat că un copil care are un nume mai neobişnuit sau ciudat tinde să aibă un respect de sine scăzut. Din păcate, unii părinţi nu se gândesc deloc şi dau nume ciudate, amuzante şi ridicole copiilor lor.
Un copil cu un nume ciudat sau neobişnuit va lua note mai mici la școală și va avea probleme psihologice mai mari, spun unii specialişti. În schimb, copiii cărora li s-au dat nume mai populare nu vor avea probleme. Nici nu este de mirare că viitorii părinți petrec ore în şir gândindu-se și uneori certându-se asupra numelui pe care îl vor da copiilor. Iar alţii nu se gândesc deloc, din păcate.
Numele unui copil este destinul lui
Când dai un nume copilului tău, iei o decizie care îl va afecta toată viața. Armonia numelui, semnificaţia sau dimpotrivă, ridicolul numelui – vor fi alături de el mereu. Va fi o amintire a momentului inspirat sau neinspirat, în care părinții i-au oferit acest nume, aflăm de pe desprecopii.com. Așadar, viitori părinţi, dacă așteptaţi un copil, căutaţi cu grijă numele viitorului vostru urmaş.
Este interzisă folosirea numelor ridicole sau indecente
Numele de copii interzise în România, potrivit art. 84 alin. 2 din Codul Civil sunt cele ridicole şi indecente.
Când vine vorba de numele pe care le putem da copiilor noștri la naștere, statul român este relativ permisiv. Chiar dacă unii români aleg nume excentrice pentru copiii lor, există și câteva interzise în România.
Unele prenume folosite în țara noastră sunt de-a dreptul amuzante, dar sfidează legislația. Articolul 84 alineatul 2 stabilește clar că: „este interzisă înregistrarea de către ofițerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole și a altora asemenea, de natura a afecta ordinea publică și bunele moravuri ori interesele copilului, după caz”.
Actul normativ nu explică însă negru pe alb ce nume sunt interzise, așa că ofițerul de stare civilă decide dacă unele nume sunt sau nu indecente sau ridicole. Dacă ofițerul de stare civilă refuză numele ales de părinți, iar aceștia vor neapărat acel nume, pot să meargă în instanță, unde judecătorul va da verdictul final.
Care sunt cele mai amuzante prenume românești
Unii români aleg prenume absolut ciudate pentru copiii lor, în speranța că vor ieși în evidență sau din considerente personale, care țin de religie, pasiuni, dorințe etc.
Iată care sunt cele mai amuzante prenume românești, conform adevarul.ro: „Miss-America, Rândunel, Struţ, Superman, Paracetamol, Termopan, Papanaş, Facultatea, Expertiza, Farmacia, Sentiment-Brusli, Făt-Frumos, Leuştean, Semaforu, Milion, Seif, Judecător, Strălucirea, Medalion, Piersica, Roberto-Bagio, Mihai-Eminescu, Mariano-Monamour, Tom-Mac-Bil-Bob-Constantin, Pele Santos del’April, Amorel”.
Nume de familie româneşti amuzante
Pe lângă prenumele mai puţin inspirate, în România, mii de familii poarte nume care stârnesc râsul atunci când sunt rostite. În România se regăsesc multe persoane cu nume de familie ciudate şi amuzante precum: „Mortu, Bounegru, Blegu, Cioară, Beţivu, Găină, Slănina, Boubătrîn, Jegu, Găinaţ, Gunoi, Muc, Nespălatu, Bulan, Joacă-Bine, Vacăgrasă, Mormânt, Sicriu, Muci şi Prostu”, scrie adevarul.ro.