Peste 500 de spectacole programate la Opera Comică pentru Copii. S-au pus în vânzare biletele pentru stagiunea 2022 – 2023
Stagiunea 2022 – 2023 a Operei Comice pentru Copii (OCC) din București cuprinde peste 500 de spectacole. Până la anul în iunie publicul poate viziona pe cele trei scene la Operei peste 40 de titluri diferite. Dintre acestea, 10 producții sunt în premieră.
Două din spectacolele noi au fost puse în scenă în septembrie. Cei mici s-au întâlnit cu personajele baletului „Frumoasa din Pădurea Adormită”, regia și coregrafia fiind semnate de Cătălin Caracaș. De asemenea, copiii au luat parte și la „Aventurile lui Peer Gynt”, premieră care în regia maestrului Cristian Mihăilescu a devenit spectacol de operă în Salonul Mozart.
În perioada februarie – iunie alte trei premiere îi așteaptă pe copii în Sala Mare. Spectacolul de operă „Elixirul Dragostei”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, musicalul „Erus și Valea Recunoștinței”, regizat de Ana Crăciun Lambru, dar și spectacolul „School of Musical”. Salonul Mozart găzduiește alte două producții noi. Este vorba de spectacolele de magie „Noaptea Magiei” (premiera în octombrie) și „Universul Magiei” (începând din ianuarie). Ambele sunt concepute de Bogdan Muntean.
La Sala UnderGrant copiii o întâlnesc, în premieră, pe „Heidi, fetița munților”, în regia Claudiei Ciobanu (începând din luna martie). De asemenea, cei mai mici spectatori (zero – trei ani) continuă aventurile alături de personajul lor preferat, Bubu, în producția „Bubu la Zoo”. Spectacolul poartă semnătura regizorală a Andreei Soare și Irinei Furdui și poate fi văzut începând din luna ianuarie).
Copiii pot revedea și producțiile deja cunoscute
Din stagiunea 2022 – 2023 fac parte spectacole de operă, balet, musical, teatru, operetă, povești simfonice și spectacole interactive. Pe lângă zecile de spectacole noi, cei mici pot merge la Opera Comică pentru Copii să revadă spectacolele deja cunoscute și îndrăgite. La Sala Mare pot fi văzute următoarele spectacole:
operele „Motanul Încălțat” și „Cenușăreasa”;
spectacolele de balet „Alice în Țara Minunilor”, „Spărgătorul de Nuci”, „Pinocchio” și „Don Quijote”;
musicalurile „School of Rock”, „Sunetul Muzicii”, „Micuța Dorothy” și „Peter Pan”.
Salonul Mozart a readus în fața micilor spectatori apreciatul spectacol de operă „Directorul de Teatru” chiar la începutul stagiunii și în continuare găzduiește poveștile simfonice „Petrică și Lupul” și „Viața lui Mozart”, spectacolul interactiv „Cu Nino în Europa”, precum și spectacolele de balet „Parada Jucăriilor” și „Salonul de Balet”. La Sala UnderGrant copiii pot revedea spectacolul de teatru „Onix și Barton”, precum și baletele „Poveste vieneză” și „Mirandolina”. Nelipsit din program este și titlul „Bubu și Anotimpurile”, care a ajuns la 100 de reprezentații de la premiera din primăvară.
Între Crăciun și Revelion, Opera Comică pentru Copii invită publicul la trei reprezentații de gală ale operetei „O Noapte la Veneția”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, programate pe 27, 28 și 29 decembrie, de la ora 18:30, în Sala Mare.
Biletele și abonamentele pentru noua stagiune sunt puse în vânzare în rețeaua bilete.ro. Abonamentele Clasic OCC au prețuri cuprinse între 200 și 550 lei, în funcție de locurile alese, și asigură participarea abonatului la 10 reprezentații de weekend, în Sala Mare, cu excepția premierelor și avanpremierelor. De asemenea, abonații primesc un produs promoțional la fiecare spectacol ales. Informații suplimentare despre abonamente sunt disponibile pe site-ul instituției, precum și telefonic, la 0751 186 028, sau în scris, la occ.abonamente@gmail.com.