„Lecția de finanțe”, un program național de educație financiară pentru profesori și elevi
Mastercard România și Junior Achievement România prezintă „Lecția de finanțe”, un program național de formare continuă și predare la clasă. Acesta e acreditat de Ministerul Educației și se adresează profesorilor din învățământul gimnazial. Prin intermediul lor elevii vor dobândi noțiuni de ordin financiar.
Proiectul este prezentat pe platforma oficială, aici. „Scopul acestuia este dezvoltarea de competențe necesare integrării și predării, în abordare interdisciplinară și hybrid learning, a unei serii de elemente și noțiuni de ordin financiar, pentru educația oferită elevilor cu vârste între 11 și 15 ani. Obiectivul principal al programului este promovarea educației financiare în școlile din România. Și, astfel, creșterea gradului de educație financiară la nivel național”, transmit reprezentanții Mastercard.
„Lecția de finanțe” își propune să contribuie la transformarea modului în care profesorii, dar și elevii se raportează la educația financiară. Un studiu OCDE din 2020 arată că România ocupă locul 16 din 17. Înregistrând printre cele mai scăzute niveluri de educație financiară în Europa. Există decalaje mari atât la nivel geografic, între București și marile orașe și restul țării, cât și la nivel de generații. Între tinerii din Generația Z și categoriile mai în vârstă.
„Construim schimbarea împreună”
„Mulți români nu știu care sunt instrumentele de plată moderne și nu înțeleg cum funcționează acestea. Cu atât mai puțin care sunt avantajele lor. Iar nivelul scăzut de cunoștințe este o barieră principală în adoptarea plăților digitale. Mai mult, nu sunt obișnuiți să economisească. Nu știu cum să își valorifice la maximum banii disponibili. Să identifice riscuri sau oportunități. Ce trebuie sau nu trebuie să facă pentru a-și proteja veniturile. Singurul vector real de schimbare este educația financiară. O populație educată financiar este o populație care prosperă. Care poate trăi într-un viitor mai bun, așa cum ne dorim toți.
Alături de Junior Achievement venim cu un program care credem că este absolut necesar și cu o nouă abordare pentru creșterea nivelului de educație financiară în România. Construim schimbarea împreună cu profesori de la toate disciplinele din ciclul gimnazial, mentori și formatori ai multor generații viitoare. Cu impact pe termen lung, cu rezultate profunde în societatea de azi și de mâine”, a spus Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.
Etapele programului
Programul a debutat în vară, cu o fază de pregătire, la care au răspuns „prezent” 215 profesori din 37 de județe. În cadrul acestor sesiuni extinse, care au avut loc online, între 19 – 21 iulie 2022, participanților le-au fost prezentate conceptul și structura programului. Precum și resursele puse la dispoziție pentru predarea la clasă. Discuțiile din cadrul acestor întâlniri au condus la identificarea unor nevoi punctuale privind educația financiară și integrarea noțiunilor aferente în materialele suport pentru cursuri.
Ulterior, au fost selectați 105 profesori, împărțiți în patru grupe a câte 25 de participanți. Programul include activități și instrumente dezvoltate în format hibrid, disponibile gratuit în toate cele patru etape ale proiectului. Acestea se desfășoară succesiv, în perioada octombrie 2022 – februarie 2023.
„Ne bucurăm de parteneriatul cu Mastercard și de oportunitatea ca prin „Lecția de finanțe” să punem bazele unui model sustenabil pentru educația financiară în învățământul gimnazial. Prin intermediul acestui demers ne dorim să asigurăm cadrul pentru pregătirea profesorilor ca formatori de competențe financiare cheie și să punem în valoare schimbul de experiență, lucrul colaborativ, interdisciplinar și bazat pe metode learning by doing” a spus Loredana Poenaru, Director de Educație în cadrul Junior Achievement România.