„Muzeu de buzunar”, un kit interactiv și gratuit pentru copii. Va fi disponibil în două muzee din țară
În două muzee din țară în această toamnă va fi lansat un kit interactiv pentru copii numit „Muzeu de buzunar”. Acesta îi va ajuta pe cei de peste 10 ani să parcurgă sălile instituțiilor muzeale într-un mod interesant și totodată distractiv.
În spatele proiectului se află Asociația Da’DeCe, iar cele două kit-uri se vor regăsi la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București și la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”. Fiecare ghid este, practic, un ghid care conține mai multe instrumente de descoperire a muzeului: o hartă, un carnet pentru notițe, un set de carduri cu activități, desene și activități și o carte poștală. „Cele două kit-uri îi vor ajuta pe copiii de +10 ani să parcurgă sălile muzeului în ritmul lor, să se oprească și să-și pună întrebări, să caute răspunsuri. Să continue explorarea și apoi să revină la muzeu. Important este ca, la finalul zilei, atunci când „își va goli buzunarele”, să dea, de fapt, peste un muzeu prieten”, transmit reprezentanții Asociației Da’DeCe.
Cum a fost aleasă denumirea
Proiectul poartă numele „Muzeu de buzunar” și poate că nu vi se pare că ar exista vreo legătură. Ei bine, există. „Da’ de ce Muzeu de buzunar? Pentru că într-un buzunar găsești (doar) lucruri importante, de care ai nevoie (când nu te-aștepți). Sau mici obiecte de care încă nu ești pregătit să te desparți – o piatră, o scoică, un fir de nisip, biletul de tren care încă poartă amintirea vacanței ce tocmai s-a încheiat, un bilețel care-ți face inima să bată mai tare. Și câte și mai câte lucruri de preț, mototolite de amintiri și ferite de privirile celorlalți”, spun reprezentanții asociației.
Kit-urile vor fi disponibile, cum spuneam, începând cu această toamnă. Mai precis în noiembrie. Ele vor fi disponibile gratuit, la București și Baia Mare, pentru vizitarea în familie sau grupuri școlare. Detalii se vor regăsi în curând pe site-ul Asociației Da’DeCe, aici, și pe pagina acesteia de Facebook, aici.