Cum poți sărbători altfel Ziua Copilului, dacă nu cu o poveste a copilăriei cu prinți, zâne și magie?
Teatrul Național din Timișoara a oferit copiilor un moment artistic plin de culoare și energie. Povestea Cenușăresei a strâns de 1 Iunie, zeci de copii nerăbdători să înceapă ziua la tearu. Celebra poveste a fetei care trăiește cu mama vitregă și cele două surori rele, forțată să devină servitoare, a stârnit aplauze multe din partea piticilor.
Dacă în general la teatru suntem martori, critici dintr-o umbră îndepărtată, în cazul teatrului pentru copii, micuții devin parte din poveste. Actorii poartă dialog cu copii, pun întrebări și cel mai important, așteaptă confirmarea lor pentru a trece la etapa următoare, pentru a rezolva un mister sau a deconspira răul.Decor de epocă, scos din limitele hiperbolei, unde cu greu încerci să cuprinzi totul cu ochii, să privești în ansamblu, când toate detaliile scenei meritau o atenție individuală. Rochii de prințese și zâne, cu voaluri și multe volănașe, cu umeri bufanți și culori calde. Iar la final, dai de copii fericiti, care au furat energia dublă de pe scenă, care s-au încărcat cu zâmbete și starea de sarbătoare pentru a continua ziua dedicată lor. (Larisa-Andreea Vasile)