Elevii au găsit soluția. Cum ar trebui decontat transportul navetiștilor
Elevii din cadrul Consiliului Național al Elevilor (CNE) au găsit soluția optimă de decontare a transportului și au transmis-o ministerului. Reprezentanți ai CNE au fost prezenți ieri la ședința Comisiei de Dialog Social. Cu ei au avut și zeci de abonamente ale elevilor din întreaga țara. Urmând formula de calcul propusă de Ministerul Educației, ei ar primi puțin peste jumătate din suma reală.
Noul mecanism pentru decontarea cheltuielilor de transport ale elevilor navetiști a fost gândit astfel: o sumă forfetară în valoare de 50 lei pentru primii 3 km parcurși, ulterior fiind adăugați câte 5 lei pentru fiecare kilometru în plus. Discuția privind componenta transportului din proiectul de OUG a fost amânată pentru o dezbatere publică în 21 septembrie. Până atunci, reprezentanții CNE explică de ce nu este bună formula de calcul propusă de minister.
„În județul Bihor, un elev navetist care se află la 7 kilometri de localitatea în care studiază plătește, lunar, un abonament în valoare 210 lei. Conform proiectului lansat în dezbatere publică de Minister, acest elev ar urma să primească înapoi 105 lei. În aceeași notă, un elev din județul Botoșani, care face o navetă de 21 de kilometri, plătește, lunar, un abonament în valoare de 440 lei. Dacă OUG-ul ar fi aprobat în această formă, elevul ar primi înapoi doar 210 lei.
Deși soluția propusă de Ministerul Educației nu este ideală, ea reprezintă o variantă de compromis. Care trebuie folosită până cel târziu la începutul anului 2023, atunci când se va aproba o nouă lege a bugetului de stat. Ca atare, Consiliul Elevilor a solicitat creșterea plafonului de majorare al sumei forfetare cu până la 100%. În acest mod, am putea vorbi despre o adaptare, într-o mai mare măsură, la realitățile din teren”, transmit reprezentanții CNE.
Consiliul Național al Elevilor, revoltat
CNE se revoltă deoarece Guvernul nu vrea, nici acum, când rata abandonului școlar și prețurile operatorilor de transport cresc, să accepte propunerile făcute de elevi. Aceștia cer Guvernului să instituie un nou set de tarife maximale, care să respecte solicitările operatorilor de transport. Aceștia reclamă faptul că actualele tarife nu le-ar acoperi nici măcar costurile operaționale.
„Din nou, iresponsabilitatea autorităților ajunge să fie suportată de buzunarele elevilor și familiilor acestora. Este inacceptabil faptul că Guvernul României nu a înțeles, nici până acum, că o lipsă de asumare a creșterii alocărilor bugetare pentru transportul elevilor reprezintă un atac flagrant la sistemul de educație. Care nu poate avea nicio justificare. Soluția este în fața noastră și ea trebuie aplicată în cel mai scurt timp. Trecerea de la decont la subvenție. Așa cum de altfel se propunea și în proiectul de Lege a învățământului preuniversitar. Oricine blochează implementarea unor mecanisme funcționale de subvenționare a transportului elevilor se fac vinovați de creșterea ratei abandonului școlar în România și ar trebui să plece din funcție imediat”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor.