Au început înscrierile pentru atelierele „Micul artist” organizate la Opera Comică pentru Copii. Care sunt noutățile
Opera Comică pentru Copii (OCC) din București a dat startul înscrierilor pentru atelierele „Micul artist”. Cea mai bogată ofertă cuprinde peste 50 de ateliere, dintre care 20 sunt noi. Printre cursurile pentru copii se numără cele de balet, cor, actorie, dezbateri, street dance, fotografie, oratorie, scenografie și șah.
Noile ateliere au fost de fapt propuse de public și stabilite în funcție de interesele cursanților. Din sfera artelor spectacolului noutatea o reprezintă atelierul de Performanță creativă, atelierul de Actorie și regie, precum și Incursiunea în atelierele de creație teatrală. Oferta de cursuri de mișcare s-a îmbogățit cu atelierul de Dans energetic, Mommy & baby balet și Pilates kids. Pentru copiii cu înclinații spre artele plastice există atelierele de Inițiere în desen, Creativitate în artă și design, Desen și pictură și Creație handmade.
Dezvoltarea personală este, de asemenea, un domeniu de studiu care beneficiază de reprezentare consistentă în oferta de cursuri din acest an. Micii Artiști vor putea participa, în premieră, la atelierul de Dezvoltare personală prin actorie, la cel de Cunoaștere de sine și chiar la un atelier de Călătorii. Pentru copiii cu înclinații spre gândire critică și explorare practică, OCC propune atelierul de Educație scenică, de Povești de deșteptat copiii, Reporter junior, Micii afaceriști și Atelierul de cunoaștere (învață cum să înveți). Zona muzicală este reprezentată de atelierul de Muzică clasică, de Muzică prin jocuri dar și atelierul de limba Engleză prin muzică.
Detalii privind desfășurarea atelierelor și înscrierea
Activitățile vor avea loc pe durata anului școlar. Vor exista 30 de întâlniri pentru fiecare atelier, la sediu sau online, o dată pe săptămână. Taxa de participare este de 30 lei / oră de curs. În total, pentru un modul care presupune 15 întâlniri, tariful e de 450 lei. Înscrierile se desfășoară exclusiv online, prin completarea unui formular, iar apoi părinții sunt așteptați direct la preselecții, care au loc în perioada 12 – 18 septembrie 2022, în ziua de desfășurare a cursului, în funcție de atelierele alese. Programul complet al atelierelor și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul instituției, aici.
Și asta nu e tot. În 17 septembrie, de la ora 17:00, sunteți așteptați cu mic, cu mare la premiera spectacolului „Frumoasa din pădurea adormită”. Echipa realizatorilor, coordonată de Cătălin Caracaș, regizorul și coregraful spectacolului, a pregătit o producție plină de culoare și energie. Biletele au fost puse deja în vânzare aici.