Elevii care au obţinut în 2013 distincţii la olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale vor fi premiaţi în septembrie de Ministerul Educaţiei Naţionale. Şi profesorii care i-au pregătit pe aceşti elevi vor primi premii iar şcolile de unde provin aceştia vor primi bani pentru dotări.
E vorba, printre altele, de olimpiade precum Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada Central Europeană de Informatică, Olimpiada D.I. Mendeleev, Olimpiada Internaţională de Limbă, Comunicare şi Literatura Română, Olimpiada Internaţională de Ştiinţe a Uniunii Europene, Olimpiadele Internaţionale de Limbă Latină Sulmona şi Venosa, Olimpiada Internaţională de Limbă Turcă, Turneul Internaţional de Informatică-Shumen.