Cele mai neobișnuite animale care trăiesc pe Pământ. Coati, ratonul sud-american
Deși nouă, oamenilor, ne place sa credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel de importante. Deși se cunosc atâtea, surprinzător, oamenii de știință încă descoperă specii noi. De asemenea, multe animale nu vor fi observate de-a lungul vieții noastre. Acestea fie trăiesc pe fundul oceanelor, fie sunt invizibile ochiului uman, fiind extrem de mici. Multe dintre ele, însă, odată observate la microscop, au servit drept inspirație pentru multe personaje extraterestre din filmele S.F. datorită formelor bizare. Această rubrică le este dedicată lor, celor mai neobișnuite ființe care conviețuiesc alături de noi. De exemplu, știați că există o specie care este, practic, nemuritoare? Sau că altele pot dormi până la trei ani? Astăzi vorbim despre coati, ratonul sud-american. Femelele acestei specii de mamifere trăiesc în grupuri și cresc puii împreună, în timp ce masculii vânează singuri.
Coati este un animal deosebit din America de sud. El nu este doar agil, ci și foarte inteligent. Deși oficial el este considerat un carnivor, în practică el se hrănește și cu insecte și cu fructe. Acest lucru îl face foarte important pentru lanțul trofic. Mamiferul se înrudește cu ratonul, panda roșu și cu kinkaju.
Coati este la fel de mare ca o pisică
Dimensiunile unui coati adult nu sunt foarte mari. Am putea spune că are aceeași mărime cu o pisică de casă. Lungimea sa poate fi de până la 50 de centimetri, în timp ce coada sa are 30 de centimetri. Când vine vorba despre greutate, el are între 1 și 1,5 kilograme. Durata de viață a unui coati este de șapte ani în sălbăticie și de 14 ani în captivitate.
Ținându-și coada sus, coati se folosește de botul său lung și mobil și de ghearele sale din față pentru a căuta insecte, scorpioni, broaște și șopârle în pământ. Atunci când se află în copaci, coada îl ajută să-și mențină echilibrul.
Există patru tipuri de coati
În total există patru tipuri de coati. Două fac parte din genul Nasua și două din genul Nasuela. Nasua narica trăiesc din Arizona, Statele Unite, până în nord-vestul Columbiei și ies în evidență prin nasul lor alb. N. Nasua trăiesc din Columbia până în nordul Argentinei și Uruguayului.
Nasuella sunt genurile de coati care trăiesc în zonele muntoase din Munții Anzi, până în Venezuela, Columbia, Ecuador și zona nordică din Peru. Din nefericire, habitatul său natural este convertit din ce în ce mai mult în terenuri agricole. Nasuella meidensis, al doilea tip de coati Nasuella trăiește în nordul Venezuelei și este pe cale de dispariție.
Coati sunt animale diurne, adică active în timpul zilei, și își mențin teritoriile. Femelele trăiesc în grupuri și au grijă împreună de pui, găsesc hrană și socializează. Principala formă de socializare vine sub forma curățirii reciproce. Adulții masculi, în schimb, sunt animale singuratice în marea parte a anului și nu participă la creșterea puilor. Prioritatea lor este doar găsirea de hrană. Din această cauză, stilul lor de viață este mai degrabă nocturn.
Sunt considerați ca fiind paraziți în unele zone
În multe zone din Munții Anzi, coati sunt considerați ca fiind paraziți. Din cauza pierderii biodiversității în urma defrișărilor, acest mic mamifer drăguț este nevoit să atace găinile fermierilor și culturile de cartofi.
De asemenea, ei sunt vânați de către oameni și pentru blană și carne. Unii oameni îi capturează pentru a-i ține ca și animale de companie. Deși este jucăuș, cei ce vor un astfel de animal de companie trebuie să fie pregătiți să facă față energiei și curiozității sale. Unii crescători asociază acest mamifer cu un copilaș foarte inteligent care nu se maturizează niciodată.
Sezonul de împerechere are loc între lunile februarie și martie. În această perioadă, femelele părăsesc grupurile pentru a se împerechea cu masculii. Ulterior, ele dau naștere la doi – șapte pui după aproximativ 77 zile și îi îngrijesc timp de șase săptămâni într-un cuib construit de ele în vârful copacilor. După această perioadă de șase săptămâni, femelele se întorc cu puii în grupurile lor.
Curiozități despre coati
Gleznele unui coati se pot roti până la 180°. Acest lucru îi permite să coboare cu fața din copaci.
Mayașii îi respectau pe coati. Aceștia credeau că au puteri supranaturale și că pot vorbi.
Un grup de femele poate avea până la 30 de membre.