Copiii, în pericol. Medicii de familie atrag atenția asupra întreruperii vaccinării
Societatea Națională De Medicina Familiei (SNMF) atrage atenția asupra unui pericol care-i are în prim plan pe copii. Medicii de familie atrag atenția asupra întreruperii vaccinării. Această problemă a apărut după ce sistemul în care se introduceau vaccinurile a fost înlocuit.
Până în data de 1 iulie în România a funcționat RENV copii. În acest program se înregistrau de ani de zile toate vaccinările copiilor. Începând cu cele făcute în maternitate. De la 1 iulie programul a fost înlocuit cu noul RENV, cel care a fost folosit în contextul vaccinării împotriva COVID-19. Prescurtarea vine de la Registrul Electronic Național de Vaccinare.
SNMF a salutat ideea de unificare a celor două registre, dar problemele au apărut în momentul în care acest demers a fost pus în practică. Medicii de familie au constatat cu această ocazie că a dispărut istoricul de vaccinare pentru foarte mulți copii din România, istoric care exista în RENV copii. De asemenea, au observat și că nu mai pot înregistra noile vaccinuri pe care le efectuează în cabinet în lipsa acelui istoric. Imposibilitatea de a înregistra vaccinul administrat unui copil duce la lipsa dovezii oficiale că acel vaccin a fost efectuat. Practic, din perspectiva autorităților, un copil care nu are un vaccinul înregistrat nu este vaccinat.
Probleme sunt și de cealaltă parte, a medicilor. Dacă oficial un medic nu poate înregistra un vaccin, nu poate justifica în fața autorităților că a folosit respectivul vaccin, rămâne cu el pe stoc și nu mai poate solicita alte doze de vaccin. Medicii de familie se află acum în situația de a nu putea derula campaniile de imunizare, iar vaccinările făcute în aceasta ultimă săptămână riscă să conțină erori de înregistrare.
Medicii asigură părinții că vor depune eforturi să-și deruleze activitatea
Se pare că medicii au încercat să ia legătura cu autoritățile pentru a rezolva acest set de probleme care implică atât copiii, cât și cadrele medicale. „De o săptămână, transmitem mesaje autorităților dar ne lovim de un zid. Refuză să recunoască deficiențele existente și să facă demersuri pentru a le corecta. Ni se cere să reintroducem în sistem istoricul vaccinal al copiilor, vaccin-cu-vaccin, doar pentru că nu au reușit să unifice informatic bazele de date existente. Luptăm de ani de zile să creștem rata de vaccinare în rândul copiilor cu vaccinurile obligatorii din Programul Național de Imunizare, dar am ajuns acum să fim blocați prin astfel de decizii administrative”, se arată pe site-ul SNMF.
Medicii îi asigură însă pe părinți că vor face tot posibilul să rezolve problemele și să-și deruleze activitatea de vaccinare. „Asigurăm pe această cale părinții că vom depune toate eforturile pentru a putea să ne derulăm activitatea de vaccinare a copiilor și pentru a determina autoritățile să facă demersurile necesare pentru recuperarea bazelor de date cu istoricul vaccinal al copiilor și de a face RENV funcțional”, se mai arată pe site-ul oficial SNMF.