Jocurile copilăriei – Statuile, atelier pentru copii la Iași
Începând cu data de 5 iulie copiii din Iași și din împrejurimi sunt invitați la un nou atelier la Palatul Culturii. Acesta se numește „Jocurile copilăriei – Statuile” și face parte din cadrul programului de educație muzeală DICE.
Atelierele DICE sunt menite să îmbine utilul cu plăcutul. În traducere, prescurtarea denumirii vine de la distractiv (D), interactiv (I), creativ (C) și educativ (E). Noul atelier care-și face loc printre cele deja existente debutează marți, 5 iulie, la Palatul Culturii din Iași. Pentru început participanții vor vizita expoziția „Maeștrii picturii românești în patrimoniul Muzeului de Artă Iași”, acolo unde atenția se va îndrepta către cele mai expresive lucrări. Acestea sunt semnate de artiști precum Nicolae Grigorescu, Octav Băncilă, Gheorghe Panaiteanu-Bardasare, Gheorghe Popovici, Constantin D. Stahi.
„Inspirați de operele expuse și ghidați de educatorii muzeali, participanții vor continua activitatea animând holul Muzeului de Artă, unde vor transpune atmosfera creată de pictori în unul dintre cele mai îndrăgite jocuri ale copilăriei: „Statuile”. Atelierul este conceput pentru grupuri de min. 5 – max. 20 de persoane și durează aproximativ 40 de minute. Prețul unui bilet este de 10 lei”, transmit reprezentanții Palatului Culturii din Iași.
Pentru mai multe detalii despre atelier, precum și pentru a face programări, cei interesați pot suna la numărul de telefon 0232.275.979 (interior 116). De asemenea, întrebările pot fi adresate și printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook Atelierele DICE sau pe e-mail, la adresa ateliereledice@palatulculturii.ro.
Despre programul de educație muzeală DICE
DICE este un program de educație muzeală derulat de Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. El e organizat cu sprijinul muzeelor de la Palatul Culturii din Iași, iar atelierele tratează teme diverse. Acestea sunt inspirate de patrimoniul cultural, prezentând informații într-o manieră atractivă și transformând vizita la muzeu într-o experiență memorabilă. Practic, copiii învață lucruri noi și totodată se distrează.