Dezbatere intensă. Ce li se întâmplă copiilor care, în primii ani de viață, își văd părinții dezbrăcați
O dezbatere intensă are loc pe subiectul nudității între părinți și copii. Mai precis, întrebarea e dacă e bine sau nu ca cei mici să-i vadă pe părinții lor dezbrăcați. Dacă da, de la ce vârstă? Iată ce li se întâmplă copiilor care își văd părinții dezbrăcați.
Cercetări sau studii foarte multe nu există în această direcție. Totuși, unul din studiile existente a arătat că nuditatea nu reprezintă o problemă pentru copiii cu vârste cuprinse între trei și șase ani. „Nu este nimic greșit în a fi nud cu membrii familiei tale”, spune profesorul Paul Abramson, unul din autorii studiului, conform smartparenting.com. Atunci când copiii sunt mici, părinții nu se feresc foarte mult. Însă, pe măsură ce cresc, tind să fie mai discreți. Și chiar să se acopere dacă sunt surprinși dezbrăcați. Acest lucru e influențat de modul în care ei la rândul lor au fost crescuți.
Studiul spune că e important ca cei mici să știe, în primul rând, că nuditatea este văzută diferit de către oameni. Unii părinți consideră că e normal, în timp ce alții nu concep așa ceva. Totuși, se pare că expunerea la nuditate, până la vârsta de 11 ani, are anumite beneficii. La maturitate aceștia vor avea o atitudine mai relaxată față de sex și nu vor avea complexe sau inhibiții față de contactul fizic sau exteriorizarea sentimentelor.
Nuditatea și limitele ei
Pentru cei care sunt în regulă cu nuditatea față de copii, dar nu știu când și cum să stabilească limite, există câteva sfaturi care le vin în ajutor. Copiii trebuie să știe că fiecare locuință are regulile ei privind nuditatea. „Spuneți-i clar copilului dumneavoastră că opțiunile cu privire la ce și cât acoperiți prin îmbrăcăminte se aplică doar la voi acasă și că alte familii pot avea reguli diferite”, spune Amy Lang, educator în domeniul sănătății sexuale din Seattle, Washington. De asemenea, cei mici trebuie să înțeleagă că nuditatea nu e permisă atunci când în preajmă sunt și alte persoane. E posibil ca musafirii să nu se simtă confortabil și sigur nu ne dorim asta.
Un alt aspect important e ca părinții să nu confunde „intimitatea” cu „rușinea”. Adică dacă aceștia se simt rușinați să stea dezbrăcați în fața copiilor lor, mai bine se îmbracă. Pentru ca cei mici să învețe cu adevărat ceva, e important ca adulții să se simtă confortabil. În caz contrar copilul va asocia nuditatea cu rușinea, jena sau ceva negativ.
Răspunsurile la întrebări trebuie să fie naturale
Copiii trebuie să învețe despre corpul lor și ideal ar fi să primească aceste informații chiar de acasă, de la părinți. În cazul în care nuditatea nu e un subiect tabu, copiii cu siguranță vor începe să pună întrebări. Părinții trebuie să fie deschiși și să le răspundă celor mici așa cum ar face-o dacă întrebările ar fi fost, să spunem, mai normale. „Dacă le puteți comunica faptul că sunteți total de acord cu orice întrebare pe care o au, vor fi mai predispuși să vină la dumneavoastră atunci când vor avea o problemă cu corpul lor”, mai spune Amy Lang.
De asemenea, copiii mai trebuie învățați și că nu toate corpurile sunt la fel. Fiecare e diferit și fiecare corp trece, de-a lungul timpului, prin anumite schimbări. Noi trebuie să ne iubim așa cum suntem. Pe lângă asta, părinții mai trebuie să știe, și să accepte, că la un moment dat copiii lor vor prelua inițiativa. Chiar dacă au fost învățați să nu se ascundă de părinți când sunt dezbrăcați, se prea poate ca la o anumită vârstă să închidă ușa în urma lor.