Locuri de poveste din România. Conacul Emil Racoviță
Locuri de poveste din România. Deși putem vizita locuri frumoase din afara țării, e important să știm că și la noi sunt o mulțime de obiective turistice, unele mai interesante decât altele. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Emil Racoviță a fost un savant, un explorator și un biolog român. El este considerat a fi fondatorul biospeologiei, adică ramura biologiei care studiază fauna și flora peșterilor. Astăzi, o localitate din comuna Dănești, județul Vaslui, îi poartă numele. Și tot acolo se află și casa în care marele savant a copilărit, casă despre care vorbim azi. Aceasta este cunoscută drept Conacul Emil Racoviță sau Casa Memorială Emil Racoviță.
Ansamblul conacului se află pe Lista Monumentelor Istorice 2010 și este format din corpul vechi, corpul nou, beciuri, parcul cu arbori seculari și beciuri. Primul corp, adică aripa de vest, a fost construit de tatăl lui Emil Racoviță, Gheorghe. Acesta a fost magistrat și membru fondator al societății Junimea. Celălalt corp a fost construit de Emil Racoviță la începutul secolului XX. O parte din experiențele trăite de savant pot fi descoperite acolo, la el acasă. În conac se regăsesc o mulțime de obiecte legate de călătoriile pe care savantul le-a avut. Printre ele se numără și cele din memorabila expediție din Antarctica: trusa de călătorie, desene, fotografii de la Polul Sud, fotografii din peșteri, hărți cu traseul, sabia și bicornul său de academician, precum și fișe de observație privind fauna și flora arctică.
Mai multe detalii despre Conacul Emil Racoviță
Conacul a fost deschis în anul 1964, iar din anul 1980, printr-o decizie a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Vaslui, conacul a intrat în administrarea Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui. Opt ani mai târziu, instituția a reorganizat expoziția de bază a casei memoriale împărțind-o în trei mari secțiuni: viața și activitatea savantului, familia, copilăria și tinerețea (1868 – 1947), participarea la expediția antarctică (1897 – 1899) și Emil Racoviță – fondatorul biospeologiei (1900 – 1947).
Acum conacul se află în proces de restaurare și consolidare, însă reprezentanții Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” spera ca acest obiectiv să poată fi curând unul turistic și apreciat de vizitatori. „În momentul de față se așteaptă începerea lucrărilor. Bunurile culturale care sunt în clădire vor fi aduse la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” și depozitate până la finalizarea lucrărilor. Speranța noastră este că acest important obiectiv, care amintește de unul dintre simbolurile acestui județ, va fi redat circuitului turistic și se va bucura de apreciere”, a afirmat, pentru Agerpres, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.
Dicționar
Savant: (persoană) cu cunoștințe vaste și temeinice, care creează în domeniul științei;
Bicorn: pălărie bărbătească (de uniformă) cu două colțuri.