Cele mai neobișnuite animale care trăiesc pe Pământ. Țestoasa aligator, cea mai mare țestoasă de apă dulce
Deși nouă, oamenilor, ne place sa credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel de importante. Deși se cunosc atâtea, surprinzător, oamenii de știință încă descoperă specii noi. De asemenea, multe animale nu vor fi observate de-a lungul vieții noastre. Acestea fie trăiesc pe fundul oceanelor, fie sunt invizibile ochiului uman, fiind extrem de mici. Multe dintre ele, însă, odată observate la microscop, au servit drept inspirație pentru multe personaje extraterestre din filmele S.F. datorită formelor bizare. Această rubrică le este dedicată lor, celor mai neobișnuite ființe care conviețuiesc alături de noi. De exemplu, știați că există o specie care este, practic, nemuritoare? Sau că altele pot dormi până la trei ani? Astăzi vorbim despre țestoasa aligator, cea mai mare țestoasă de apă dulce. Acest animal vânează precum un adevărat pescar.
Luni, 23 mai, a fost sărbătorită în toată lumea Ziua Mondială a Țestoaselor. Cu această ocazie vă prezentăm una dintre cele mai interesante țestoase de pe glob, și anume țestoasa aligator, un animal cu o mușcătură extrem de puternică.
Această țestoasă pare venită direct din filmele Jurassic Park datorită carapacei țepoase și e feței sale. Ea este cea mai mare specie de țestoasă de apă dulce. Un mascul poate avea o greutate de până la 80 de kilograme.
Cu toate astea, există o legendă care spune că în anul 1937, în Kansas, Statele Unite, a fost descoperită o țestoasă aligator care avea 180 de kilograme. Cercetătorii nu au însă destule dovezi încât să confirme existența sa.
Astfel de țestoase trăiesc în Statele Unite
Țestoasele aligator trăiesc doar în Statele Unite ale Americii. Mai exact, ele pot fi găsite în zona sud-estică și central-estică a țării. Majoritatea timpului și-o petrec sub apă, stând nemișcate. Sunt atât de liniștite încât și algele pot crește pe ele cu ușurință.
În total, ele rezistă fără aer până la 50 de minute. În afară de perioada de depunere a ouălor, țestoasele nu vin aproape niciodată pe uscat. Din această cauză, mlaștinile, lacurile și zonele cu râuri sunt habitatele lor preferate.
Țestoasa aligator are super-puteri
Faptul că stă nemișcată reprezintă un adevărat avantaj pentru țestoasă. Cu ajutorul limbii care se comportă asemenea unei momeli de pescuit, țestoasele aligator stau pe fundul apei și își așteaptă răbdătoare prada. Odată ce un pește devine prea curios și se apropie de limba sa, ea sare și îl mușcă fără nicio ezitare.
De asemenea, această țestoasă mai are o super-putere. Ea își caută prada gustând chimicalele din apă. Ba chiar mai mult, în funcție de gust, ea știe cu ce pradă are de-a face. Astfel, chiar dacă peștii, sau alte animale marine, se ascund, țestoasa aligator îi va găsi mereu.
Oamenii sunt singurul dușman al țestoaselor aligator mature
Adulții se împerechează în timpul primăverii. Ulterior, femelele depun ouăle după două luni. Acestea eclozează abia după 100 – 140 de zile. Temperatura de incubare a acestora determină genul puilor. Femelele se dezvoltă la temperaturi mai mari iar masculii la temperaturi mai mici.
Puii proaspăt ieșiți din ouă seamănă cu adulții. Ratonii, peștii și păsările se hrănesc cu ouăle și cu puii de țestoasă aligator. Singurul prădător al adulților țestoasă suntem noi, oamenii. Un pui de țestoasă se maturizează după 11 – 13 ani. Durata de viață în sălbăticie este de maxim 45 de ani. În captivitate, aceste animale pot trăi până la 70 de ani.
Specie invazivă în Europa
Unele țestoase aligator au fost eliberate sau au evadat și în apele europene, mai exact din Cehia, Germania și Ungaria. În Bavaria, o regiune a Germaniei, o astfel de țestoasă a rănit un copil, dar nu a fost prinsă. În Bohemia, patru țestoase au fost capturate.
În Ungaria, o țestoasă aligator a fost prinsă în mijlocul unei străzi ce se afla în apropierea unui lac. Mai multe țări europene au legi împotriva deținerii țestoaselor aligator fără permisiune. Ele sunt considerate o specie invazivă.
Datorită traficului de animale exotice și a braconajului pentru carne, mai multe state au interzis colectarea țestoaselor aligator din sălbăticie. În prezent, acest animal este considerat ca fiind în pericol. Există mai multe încercări de a o salva de la dispariție.
Curiozități despre țestoasa aligator
O femelă poate să depună până la 52 de ouă.
Odată născuți, puii sunt lăsați să se descurce singuri.