Alarmant! Aproape jumătate din elevii de gimnaziu din România sunt analfabeți
Săptămâna trecută, mai exact în 12 mai, a avut loc lansarea Raportului Național de Literație. Acesta are, din păcate, rezultate îngrijorătoare. Aproape jumătate din elevii de gimnaziu din România sunt analfabeți.
Raportul a fost realizat de Brio, platforma de teste standardizate pentru elevi, și alte șapte organizații non – profit specializate în domeniul educației. Documentul are la bază rezultatele pe care peste 47.000 de elevi din toată țara, din clasele I – VIII, le-au obținut la teste de literație. Conform datelor respective, 42% dintre elevi au obținut scorul „nefuncțional”, asta însemnând că au fost poziționați în categoria de analfabetism. În același timp, 20% dintre elevii care s-au testat sunt la limita de a trece în categoria de „minim funcțional”. Pe de altă parte, în categoria „funcțional” se situează 11% din elevi. Aceștia au dovedit, prin intermediul testelor, că au capacitatea de a localiza, de a înțelege și de a sintetiza informația dintr-un text scris.
„Rezultatele sunt mai mult decât îngrijorătoare”, spune ministrul Educației
La evenimentul de lansare a Raportului Național de Literație a luat cuvântul și ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu. „Competențele de literație sunt esențiale pentru parcursul educațional al unui elev și sunt extrem de importante pentru dezvoltarea unui adult. Pentru a aprecia corect aceste competențe de literație, și mai ales pentru optimizarea lor, este nevoie de o evaluare standardizată. Sunt restanțe în privința standardizării, așa cum există și probleme din perspectiva competențelor de literație, din perspectiva alfabetizării funcționale. Ne-o spun testele PISA, ne-o spun rezultatele TIMSS, o spun rezultatele la examenele naționale, ne-o spun universitățile care deplâng nivelul scăzut de alfabetizare, îndeosebi alfabetizare științifică în rândul absolvenților de învățământ preuniversitar și, iată, ne-o spune și acest studiu realizat de profesioniști.
Rezultatele sunt mai mult decât îngrijorătoare, însă există și o serie de oportunități. Prima oportunitate, esențială din toate punctele de vedere, este programul România Educată, ce are ca obiectiv general redresarea sistemului de educație din perspectiva echității și calității, a asigurării cadrului legal și organizatoric, precum și din perspectiva asigurării resurselor optime. Subsecventă programului România Educată avem oportunitatea finanțării educației prin PNRR cu 3,6 miliarde euro. O altă oportunitate ce poate sprijini România Educată este disponibilitatea fără precedent de conjugare a resurselor publice și private”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Proiectul România Educată, de care amintea ministrul Educației, își propune ca până în anul 2030 procentul de analfabetism funcțional să se înjumătățească. Ligia Deca, Consilier Prezidenţial în Departamentul Educație și Cercetare, spune că, printre altele, e nevoie de un studiu asupra modului în care învață noile generații. Asta pentru a putea adecva procesul educațional în funcție de acest aspect.
Fetele, rezultate mai bune în toată țara
Raportul a cuprins rezultate ale elevilor cu vârste cuprinse între șase și 14 ani, iar în toate județele țării fetele au obținut rezultate mai bune. Diferența de punctaj dintre grupele de sex este cuprinsă între 2.24 – 3.98 puncte. Cu toate acestea, băieții au avut o frecvență crescută în privința testării. De aceea, aceștia au o pondere de 52% pentru întreg eșantionul analizat în raport, iar fetele de 48%. În ceea ce privește categoriile de vârstă și sex, cel mai mare decalaj a fost înregistrat pentru elevii de 13 ani. Acolo nivelul de literaţie al fetelor este cu 3.98 puncte mai mare decât rezultatele obținute de băieți.
Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România a fost realizat în baza rezultatelor a 31.590 de aplicări valide. Testele au fost colectate în perioada ianuarie 2021 – aprilie 2022. Toți elevii participanți fac parte din sistemul public de învățământ și sunt activi din punct de vedere educațional.