Caravana Atelierelor CRED ajunge la Timișoara. Când are loc atelierul „Școala care învață”
Mâine, 11 mai, în intervalul orar 8:30 – 17:00, Caravana Atelierelor CRED ajunge la Timișoara. Proiectul „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” continuă astfel seria de evenimente naționale cu atelierul „Școala care învață”.
„Atelierele CRED – Bune practici în educație” sunt organizate în colaborare cu fiecare Casă a Corpului Didactic din România. Atelierul de la Timișoara va fi găzduit de Universitatea de Vest. Acolo sunt așteptate cadre didactice, precum și autori de manuale școlare sau de alte materiale didactice. La nivel național, în intervalul lunilor martie – mai 2022, sunt programate 45 de workshop-uri. În total, proiectul și-a asumat organizarea a 90 de workshop-uri. Celelalte 45 au fost organizate anul trecut, în perioada mai – iunie 2021.
„La nivel național, în cadrul celor 90 de workshop-uri, este vizată participarea unui număr de 4.500 persoane, dintre care: personal didactic din învățământul preuniversitar primar și gimnazial – dezvoltatori de curriculum (inclusiv în format digital), autori de manuale școlare sau de alte materiale didactice (inclusiv în format digital), reprezentanți ai partenerilor sociali etc. Fiecare eveniment are caracter interactiv, fiind urmărită valorificarea experienței și expertizei participanților în implementarea curriculumului național centrat pe competențe – cheie. De asemenea, formatul facilitează reflecția participanților cu privire la condițiile de transfer ale unor bune practici și la posibile arii de cooperare”, se arată în comunicatul de presă.
Despre CRED
„Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc și vizează învățământul primar și cel gimnazial. CRED este, totodată, parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, se implementează la nivel național și are 12 parteneri (instituții publice): Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), 8 Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare și trei Inspectorate școlare.