9 mai – Ziua Europei. Despre drepturile copilului în UE
În fiecare an, la data de 9 mai, se sărbătorește Ziua Europei. Practic în această zi este celebrată, mai mult ca oricând, pacea și unitatea în Europa. Cu această ocazie, în toate țările membre sunt organizate diferite evenimente. România nu face excepție, iar azi vă povestim despre câteva dintre ele.
Înainte de toate, e important să știm câteva date despre această zi. Ziua Europei a luat naștere odată cu „Declarația Schuman”, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa. Declarația a fost făcută pe 9 mai 1950. Cel care a susținut această declarație a fost ministrul de externe al Franței de la acea vreme, Robert Schuman. După cum știți, România face și ea parte din Uniunea Europeană. Țara noastră s-a alăturat celorlalte în 1 ianuarie 2007.
Drepturile copilului in UE
Despre drepturile copiilor v-am mai povestit. Copiii sunt îndreptățiți să se bucure de drepturi depline. Ei beneficiază de toate drepturile omului și de toate drepturile fundamentale și fac obiectul unor reglementări speciale, date fiind caracteristicile lor specifice.
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului a fost ratificată de toate statele membre ale UE. De asemenea, UE are obligația de a promova protecția drepturilor copilului, în conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană. În 2006, Comisia Europeană a propus o strategie pentru protejarea drepturilor copilului, iar în 2011 a adoptat „Agenda UE pentru drepturile copilului”.
Potrivit articolului 24 din Charta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, copiii au dreptul la protecția și îngrijirea necesare pentru bunăstarea lor. Opiniile lor trebuie să fie luate în considerare cu privire la chestiunile care îi privesc, iar interesul superior al copilului trebuie să fie o considerație primordială în orice acțiune întreprinsă în legătură cu el. Alte articole din cartă consacră articole specifice protecției copilului, cum ar fi interzicerea muncii copiilor.
Dacă vreți să aflați mai multe despre drepturile voastre, ca cetățean al Uniunii Europene, puteți să citiți Manualul de drept european privind drepturile copilului, pe care îl găsiți aici în limba română.
Evenimente cu ocazia Zilei Europei
Așa cum spuneam, cu ocazia Zilei Europei se organizează diverse evenimente. Spre exemplu, la Dâmbovița, azi, 9 mai, de la ora 13:00, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița organizează un concurs de cunoștințe și abilități. Acesta se numește „EU și UE – cetățenie europeană activă” și se adresează elevilor de liceu.
La Timișoara copiii împreună cu părinții lor sunt așteptați la o mulțime de activități. Între orele 11:00 – 13:00 în Piața Libertății va avea loc un ceremonial militar religios, după care începe distracția. În intervalul orar 11:30 – 11:50 vor fi prezentate exerciții de dresaj canin, iar între orele 12:30 – 12:30 are loc un spectacol coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Apoi, de la ora 13:00 la 14:00 Direcția Județeană de Sport Timiș face demonstrații de gimnastică ritmică, karate și badminton. Pe lângă asta, de la ora 13:30 la 14:00 Orchestra Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara va susține un moment artistic.
De momente artistice se vor bucura și cei din Sibiu. Consiliul Județean, prin Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”, organizează spectacolul artistic „Ziua Europei”. La eveniment vor participa elevii claselor de canto muzică ușoară, chitară și actorie. Spectacolul are lor la Șura Culturală Gușterița, în intervalul orar 17:00 – 20:00, iar intrarea este gratuită. Tot azi, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud are loc evenimentul „Ziua Europei în Poarta Transilvaniei”. Se vor prezenta proiecte, vor avea loc ateliere de creație pentru copii, iar pe lângă asta a fost pregătită și o tombolă cu premii. Evenimentul începe de la ora 14:00.
Alte evenimente
La Dej Ziua Europei este marcată prin filmul documentar „Generațiile UE. Istoria Europei pe scurt”. Filmul este realizat sub egida Comisiei Europene și poate fi văzut azi, de la orele 9:00, 10:00, 11:00, 12:00 și 13:00, în cadrul Sălii Multimedia a Muzeului Municipal. Intrarea este gratuită atât pentru vizionarea documentarului, cât și pentru vizitarea galeriilor muzeului. Pentru cei care nu sunt din Dej, dar sunt curioși de documentar, acesta va fi disponibil și pe pagina de Facebook a Municipiului Dej și a Muzeului Municipal.
La Arad Ziua Europei e marcată printr-o serie de activități organizate în perioada 9 – 13 mai. Pe parcursul întregii săptămâni Palatul Administrativ din Arad va fi iluminat în culorile steagului european, iar pe platoul din fața primăriei arădenii vor putea vizita expoziția de fotografie cu intrare liberă, „35 Reasons to Smile”.