Posibile modificări și completări la Legea Educației. Care sunt noutățile pentru elevi
Ministerul Educației a lansat o consultație publică. Este vorba de Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educației naționale. Acesta prezintă modificări și completări la Legea Educației, iar în ea se regăsesc câteva informații de interes pentru elevi și nu numai.
Articolele din Legea Educației fie sunt modificate, fie au alineate noi. Unul dintre noile alineate este cel de la articolul 57. Acesta prezintă cuantumul minim al stimulentelor financiare pentru elevii care obțin performanțe la olimpiadele naționale. Fruntașii olimpiadelor vor primi următoarele sume de bani:
Premiul I – 1.000 lei;
Premiul II – 700 lei;
Premiul III – 500 lei;
Mențiuni – 300 lei.
O altă noutate legată de olimpiadele naționale școlare este că finanțarea privind organizarea va fi în cuantum de 200 lei / zi / participant. Noutăți sunt și în ceea ce privește bursele. Mai exact, de bursa de performanță vor putea beneficia și elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar particular.
Ce elevi sunt scutiți de susținerea Evaluării Naționale
Vecinii noștri din Ucraina, după cum știți, trec prin momente dificile. În acest context, un alineat din Legea Educației prevede că pentru anii școlari 2022 – 2023 și 2023 – 2024 elevii ucraineni au dreptul să se înscrie în clasa a IX-a fără susținerea Evaluării Naționale. Aceștia vor fi înscriși pe locuri speciale, chiar dacă se depășește numărul maxim de elevi cuprins în acea formațiune / clasă. Procedura va fi aprobată prin ordin al ministrului Educației. Termenul este de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.
Și elevii din România pot intra în clasa a IX-a fără a susține Evaluarea Națională. Asta în condițiile în care obțin locul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate de Ministerul Educației. De asemenea, pot intra la liceu fără a susține Evaluarea Națională dacă au obținut premii la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Procedura de înscriere va fi aprobată, la fel, prin ordin al ministrului Educației, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență. Un detaliu important este că elevii cu performanțe deosebite la olimpiadele naționale sau la competițiile internaționale vor putea fi înscriși la filiera / profilul / specializarea corespondentă specificului olimpiadei. Lista privind corespondența dintre olimpiadă și profil este aprobată anual prin ordin al ministrului Educației.