Ministerul Educației așteaptă propuneri privind Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți”
Ministerul Educației a lansat în consultare publică Strategia Națională de Educație Parentală „Părinți educați, copii fericiți”. Asta înseamnă că, până în data de 2 mai, ora 20:00, doritorii pot contribui la îmbunătățirea documentului transmițând propuneri pe adresa de e-mail consultare@edu.gov.ro.
Familia joacă un rol important în educația copiilor. Practic, în familie se pun bazele educației. Sistemul de învățământ e dator să sprijine și să orienteze familia într-un mod profesionist. „Unul din rolurile importante ale școlii este să organizeze activități pentru întreaga familie. Atât în scopul dezvoltării competențelor părinților în domeniul organizării vieții de familie, cât și în scopul încurajării părinților de a reveni, unde este cazul, la învățarea pe tot parcursul vieții”, se arată în comunicatul de presă transmis.
O slabă informare a părinților din mediile dezavantajate privind creșterea și îngrijirea copiilor are drept consecință neglijarea copilului. Această neglijare, alături de mortalitatea infantilă, sărăcie și malnutriție afectează un număr semnificativ de copii și familiile acestora.
Probleme cu care se confruntă copiii
Mulți copii și tineri se confruntă cu probleme precum fenomenul părinților plecați în străinătate. Sau cu numărul crescut al sarcinilor în rândul adolescentelor. Căsătoriile timpurii în comunitățile sărace sunt și ele o problemă. La toate acestea se adaugă abuzul, neglijența și exploatarea. „Succesul școlar și în viață al copiilor și tinerilor se construiește nu doar pe activitatea de predare – învățare – evaluare de la clasă. Are ca fundament stimularea stării de bine de acasă și de la școală, atitudinea familiei și comunității față de învățare, precum și importanța pe care familia o acordă educației.
Ciclurile multigeneraționale de eșec educațional, atât de frecvente în unele medii dezavantajate din România, sporesc inechitatea. Și reduc șansele de succes ale copiilor. Aceste cicluri de eșec pot fi întrerupte doar prin implicarea părinților, a familiilor în actul educațional, în crearea unei atitudini pozitive față de învățare și față de valoarea adăugată pe care educația o poate avea în viața tuturor”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Ministerul Educației.
Pregătire pentru părinți
Pentru a asigura egalitatea de șanse a tuturor copiilor, indiferent de statutul socio – economic sau educațional al familiei, Ministerul Educației e dator să creeze un cadru de pregătire, consiliere și educare a părinților și a viitorilor părinți. Astfel, persoanele vulnerabile vor fi protejate, consiliate și ajutate. Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți” vine să creeze acest cadru pentru dezvoltarea competențelor parentale. Scopul e de a le îmbunătăți cunoștințele, abilitățile, practicile de îngrijire și educare a copilului în conformitate cu recomandările psihopedagogiei moderne. Prin dobândirea acestor competențe, părinții vor fi mai informați și mai siguri în rolul lor. De asemenea, vor fi mai capabili să le ofere copiilor sprijinul și îndrumarea de care au nevoie pentru succes în școală și în viață. Propunerile părinților pot fi trimise la adresa consultare@edu.gov.ro. Termenul limită e 2 mai, ora 20:00.