„Maniacii de maniere”, serie de clipuri adresate tinerilor
Fie că suntem în familie, printre prieteni sau la școală, e important să știm cum să ne comportăm. Asociația Écolage derulează proiectul „Maniacii de maniere”, acesta constând într-o serie de clipuri adresate tinerilor.
Proiectul are ca scop creșterea gradului de informare și sensibilizare a tinerilor asupra dimensiunii vieții sociale. De asemenea, se are în vedere și formarea și dezvoltarea atitudinii civice și responsabile. Principalul obiectiv al proiectului este dezvoltarea unei generații de adulți conștienți și informați cu privire la comportamentele și normele sociale, drepturile și obligațiile individuale, dar și în cadrul apartenenței la grup, prin implicare activă în respectarea comunității locale.
Proiectul este derulat în perioada aprilie – iunie 2022. Concret, acesta conține o serie de filme scurte în care protagoniștii sunt chiar tinerii. Fiecare episod al seriei prezintă bunele maniere sau normele de comportament ale tinerilor în diferite situații. Adolescenții învață cum trebuie să se comporte în societate, în grupul de prieteni, în familie sau la școală. Filmulețele prezintă, într-un mod distractiv și educativ, care sunt comportamentele dăunătoare și care sunt cele benefice.
„Ne propunem să contribuim, în mod vizibil și măsurabil, la îmbunătățirea comportamentelor sociale neadecvate sau iresponsabile din rândul tinerilor, prin „puterea exemplului”. Totodată, ne propunem să demarăm o campanie online și offline de promovare a acestui proiect, prin care să accentuăm potențialul de „cool” pe care îl are un comportament responsabil, în spirit civic și în concordanță cu normele morale și de educație social acceptate, dar și cu contextul socio-cultural actual al României”, a declarat Sonia Nechifor, Președintele Asociației Écolage.
Primele episoade ale seriei „Maniacii de Maniere” sunt disponibile online, gratuit, și pot fi urmărite aici.
Despre Asociația Écolage
Asociaţia Écolage are ca scop principal organizarea și promovarea activităților și proiectelor educative în domeniul etichetei și a bunelor maniere, precum și facilitarea accesului publicului la acest tip de evenimente culturale. Activitățile privesc pregătirea, formarea și dezvoltarea continuă a copiilor, tinerilor și adulților, în vederea atingerii obiectivelor personale și profesionale propuse de către aceștia.