„Ursul păcălit de vulpe”, noul spectacol al Teatrului Ion Creangă. Ce urmează în weekend
Luna aceasta un nou spectacol a intrat în colecția Teatrului Ion Creangă. Cei mici sunt invitați să urmărească spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”. Reprezentațiile au loc atât în 16 aprilie, sâmbătă, cât și în 17 aprilie, duminică. Biletele pot fi achiziționate online, însă locurile sunt limitate.
Povestea „Ursul păcălit de vulpe” este una dintre cele pe care copiii le cunosc de mici. Acum ea va fi pusă în scenă într-un spectacol inspirat din timpul prezent. Acesta urmărește două teme și anume lăcomia și prostia, însă totul într-un mod hazliu. Spectacolul se joacă la Teatrul Ion Creangă, în Sala Mică (Strada Biserica Amzei nr. 21 – 23), și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între trei și șase ani.
„Vom asista la un spectacol în spectacol, căci distinsul vulpoi, personajul nostru principal, lacom și viclean, va da o adevărată reprezentație în ademenirea țăranului și a ursului. Oare care dintre cei doi va fi mai ușor de „cucerit”? Nu în zadar circulă în popor întrebarea „cum a rămas ursul fără coadă?”, iar răspunsul îl veți afla chiar aici în spectacol. Și mai există un amănunt de care trebuie să țineți cont – tot ceea ce veți vedea va fi relatat de un personaj special, un Pește histrionic. Dacă de regulă îi invităm pe copii să ia aminte la eroi și personaje principale, de această dată îi sfătuim să fie cu băgare de seamă pentru a nu se lăsa și ei amăgiți de isprăvile și vorbele vulpoiului”, transmit reprezentanții teatrului.
Reprezentațiile spectacolului au loc sâmbătă, în 16 aprilie, de la ora 17:00 și 18:30, și duminică, 17 aprilie, tot de la ora 17:00 și 18:30. Biletele se pot cumpăra online, de aici.
Spectacolele weekend-ului la Teatrul Ion Creangă
Copiii sunt așteptați și cu alte spectacole în acest weekend. Mâine, 15 aprilie, de la ora 18:00, în Sala Mică, cei mici pot urmări spectacolul „Fără frică”. Biletele se pot cumpăra de aici. Apoi, sâmbătă, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, de la ora 11:00, se joacă spectacolul „Vrăjitorul din Oz”. Biletele pentru acest spectacol pot fi cumpărate de aici.
Duminică, pe lângă spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, cei mici pot urmări spectacolul „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin”. Acesta se joacă de la ora 11:00 la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, iar biletele se pot cumpăra de aici.