O carte care îi face pe copii curioși, scrisă de un psiholog. Porniți și voi în Marea aventură a micii albine Mitsu
Psihologul timișorean Mircea Dragu își lansează în această seară prima carte. Aceasta este intitulată „Marea aventură a micii albine Mitsu”. Ea își propune să le trezească curiozitatea copiilor asupra albinelor, a culturii orientale, dar și asupra limbii române.
Astăzi, 12 aprilie 2022, începând cu ora 18:30, va fi lansată la librăria La Două Bufnițe cartea lunii aprilie. Este vorba despre „Marea aventură a micii albine Mitsu”, scrisă de Mircea Dragu și ilustrată de Bajkó Attila.
Cartea prezintă povestea lui Mitsu, o albină care trăiește alături de semenii săi pe o câmpie parfumată. Într-o zi, această câmpie este atacată de temuta viespe mandarină, o ființă cât o vrabie.
Astfel Mitsu, cu învoire de la regina stupului, își începe aventura vieții sale. Ea pleacă în zbor peste mări și țări, spre Orientul Îndepărtat, ca să învețe de la albinele nipone (japoneze) tactici de apărare împotriva temutei viespi.
În Țara Soarelui Răsare, în stupii din grădina Yoko-Hara, Mitsu descoperă cât de importante sunt seriozitatea, răbdarea și munca în echipă. De asemenea, ea află de la marele sensei Musashi secretul cu ajutorul căruia poate învinge înfricoșătoarele viespi.
„Eu cred că această carte are darul de a stimula curiozitatea copiilor. Ea conține și elemente de entomologie, cât și elemente de cultură orientală. De asemenea, noi am încercat ca Marea aventură a micii albine Mitsu să aibă o melodicitate astfel încât să-i apropie pe cei mici de limba română într-un mod plăcut lor”, a declarat Mircea Dragu.
Cine este Mircea Dragu
Timișoreanul Mircea Dragu este de profesie psiholog. De-a lungul anilor el s-a implicat în viața orașului, atât pe plan civic, cât și cultural. În perioada facultății a fost de două ori director al festivalului studențesc StudentFest.
Ulterior, el a activat ca și voluntar iar mai apoi ca și expert sau ca psihoterapeut în diverse organizații precum Salvați Copiii, Icar, Centrul Euroregional pentru Democrație și altele. În paralel cu această activitate, el mai coordonează și o școală de arte marțiale de origini japoneze.
Marea aventură a micii albine Mitsu sau Cum a ajuns în Europa arma secretă a albinei japoneze este prima carte semnată de Mircea Dragu. Cititorii nu doar că vor savura o poveste drăguță în versuri, dar vor afla mai multe despre cultura și spiritualitatea orientală, în special cea japoneză.
Cei interesați să afle cum poate Mitsu să înfrângă viespile sunt invitați începând cu ora 18:30 la librăria La Două Bufnițe. La eveniment vor participa Mircea Dragu, Bajkó Attila, ilustratorul cărții, și scriitorul Radu Pavel Gheo. Discuția va fi moderată de Oana Doboși. La final va avea loc și o sesiune de întrebări cu publicul în care invitații se vor strădui să vă răspundă la toate curiozitățile pe care le aveți.