„Poveștile care ne fac bine”, un proiect dedicat copiilor care se confruntă cu fenomenul de bullying
Copiii care se află în centrele de asistență socială sunt, adesea, victime ale bullyingului. Tocmai pentru faptul că sunt nevoiți să trăiască în acest context aparte. Teatrul Ion Creangă din București împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 (DGASPC SECTOR 5) derulează „Poveștile care ne fac bine”, un proiect dedicat copiilor care se confruntă cu fenomenul de bullying.
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, iar scopul lui este de le oferi copiilor un spațiu sigur în care aceștia să-și facă auzite vocile. „Se dorește crearea unui cadru propice spre valorificarea creațiilor individuale și colective. În care arta facilitează comunicarea și încurajează empatia”, se arată în comunicatul de presă transmis. Copiii găzduiți în centrele administrate de DGASPC SECTOR 5 vor participa la o serie de ateliere. În cadrul acestora vor deprinde diferite mijloace de combatere a bullying-ului. Îndrumarea va fi oferită de specialiști în artele spectacolului, scriere creativă, arte plastice, art-terapie și consiliere psihologică. Astfel, beneficiarii direcți ai proiectului vor învăța cum să gestioneze situațiile neplăcute cu care iau contact mult prea des. De asemenea, vor învăța și cum să reușească să le evite.
Calendarul activităților
Atelierele vor fi susținute de o echipă de experți. Aceștia vor petrece câte trei săptămâni în fiecare centru implicat în proiect. Primele două săptămâni de lucru vor fi dedicate scrierii creative și teatrului, dublate de activități de consiliere psihologică și art-terapie. În cadrul acestor ateliere, copiii vor avea posibilitatea de a realiza, sub îndrumarea coordonatorilor, mai multe texte și exerciții de interpretare pornind de la situații de bullying reale sau fictive.
Textele elaborate în cadrul atelierelor de scriere creativă vor fi utilizate ulterior în cadrul atelierului de arte plastice. Acolo copiii vor avea posibilitatea să își transforme textele / poveștile în colaje. Acestea din urmă vor fi cuprinse în câte un album intitulat „Poveștile care ne fac bine”. Concret, fiecare filă va fi dedicată unui participant și va cuprinde colajul realizat de acesta. Mai apoi, 24 de povești selectate de un juriu format dintr-un regizor de teatru, un scenarist, un psihoterapeut și un reprezentant al Teatrului Ion Creangă, vor fi incluse în „Manualul de bine”. Această publicație tipărită va conține și un set de bune practici care să vină în sprijinul tuturor celor care întâmpină direct sau indirect fenomenul de bullying.
Pe baza uneia dintre poveștile cuprinse în „Manualul de bine” se va elabora un scenariu potrivit reprezentării scenice. Echipa de creație (regizor, dramaturg și scenograf) va organiza un casting cu scopul de a contura distribuția mixtă a spectacolului. Personajele vor fi interpretate atât de actorii teatrului, cât și de copiii din centrele implicate în proiect.
Teatrul și puterea lui
„Teatrul are puteri nebănuite, iar eu cred cu tărie că arta în general reprezintă un instrument foarte util în lupta contra stigmatizărilor impuse social. Cu această dorință și cu credința că putem face bine copiilor din medii defavorizate am pus la cale proiectul „Poveștile care ne fac bine”. Exerciții de imaginație, scriere creativă și teatru. Tema proiectului o reprezintă fenomenul tot mai întâlnit și mediatizat în spațiul public – bullying-ul, și, din păcate, acesta este foarte prezent în rândul copiilor și tinerilor care se află în evidența centrelor sociale. Proiectul are menirea, în primul rând, de a-i ajuta pe copii să lupte împotriva bullying-ului, iar, în al doilea rând, ne ajută pe noi ceilalți să înțelegem mai bine fenomenul și repercusiunile lui”, spune Gabriel Coveșeanu, managerul Teatrului Ion Creangă.