Ziua Fericirii s-a sărbătorit la Muzeul Național al Banatului. Ce au făcut copiii acolo
Ziua de ieri, 20 martie, nu a fost o simplă zi de duminică. A fost Ziua Internațională a Fericirii. Cu această ocazie în diverse colțuri ale lumii au fost organizate evenimente. Unele mai mici, altele mai mari. La Timișoara Ziua Fericirii s-a sărbătorit la Muzeul Național al Banatului (MNaB). Acolo 20 de copii, părinți și profesori au participat la atelierul „Avioanele colorate”.
Invitația la atelierele de fericire cu avioane are legătură cu data de 18 martie, când s-au împlinit 116 ani de la primul zbor din istoria aviației. Primul zbor a fost făcut de Traian Vuia, bănățeanul care a reușit să zboare cu un aparat mai greu decât aerul. Mai multe detalii despre acest subiect puteți afla dintr-un alt articol de-al nostru, disponibil aici.
„Avioanele colorate”, un atelier 2 în 1
Acum să revenim la Ziua Fericirii și copiii de la Muzeul Național al Banatului. Așa cum spuneam, mai mulți copii au luat parte la activitatea de duminică a cărei temă s-a numit „Avioanele colorate”. Practic, cei mici au învățat cum să-și realizeze propriile avioane, iar asta le-a adus la final fericire. Așadar, atelierul de ieri de la MNaB a reușit să îmbine cele două evenimente despre care am vorbit mai sus. Practic, a fost un atelier 2 in 1.
„Eu nu am căutat, în toată viața mea, decât esența zborului! Zborul – ce fericire! Asta spunea Brâncuși. El a sculptat zborul și a fost fericit. Pentru noi, fericirea e să o simțim în bucuria și zâmbetele vizitatorilor noștri. De Ziua Internațională a Fericirii, 20 de copii, părinți și profesori au participat la atelierele duminicale ale MNAB. „Avioanele colorate”, tema de ieri, au reușit să smulgă cel puțin 20 de zâmbete. 20 martie – Ziua Internațională a Fericirii a fost ziua în care am învățat, am cântat și am fost fericiți alături de voi! Vă mulțumim! „Nu uita! Îți trebuie puține lucruri ca să fii fericit!” – Marcus Aurelius”, transmit reprezentanții muzeului.
Atât despre Ziua Internațională a Fericirii, cât și despre echinocțiul de primăvară am vorbit într-un alt articol. El e disponibil aici.