Ce spectacole urmărim în weekend la Teatrul Ion Creangă
La Teatrul Ion Creangă din București se anunță un weekend interesant și distractiv. Copiii, dar și părinții lor sunt invitați să pornească în aventuri palpitante alături de actorii ce vor urca pe scenă. Aflați în continuare ce spectacole urmărim în acest weekend la Teatrul Ion Creangă.
Sâmbătă, 19 martie, în Sala Mică, de la ora 10:00, dar și de la ora 11:30, se joacă spectacolul „De-a Micul Prinț”. Acesta se adresează copiilor cu vârste cuprinse între patru și șase ani și are o durată de 45 de minute. „În dorința de a aduce filosofia Micului Prinț aproape de copiii între patru și șase ani, care abia încep să se plimbe din planetă în planetă, regizorul Ioana Petre pleacă într-o foarte serioasă călătorie de explorare a celebrului text. Alături de ea, întreaga echipă va cerceta și se va juca. Va pune întrebări și va crea labirinturi, pentru ca, la final, să poată deosebi un elefant din burta unui șarpe de o pălărie”, transmit reprezentanții teatrului. Biletele pentru spectacol pot fi achiziționate online, de aici.
Fata babei și fata moșului urcă pe scena Teatrului Ion Creangă
Tot sâmbătă, de la ora 17:00 și de la ora 18:30, este pus în scenă spectacolul „Fata babei și fata moșului”. Acesta se joacă în Sala Mică, are o durată de 45 de minute și se adresează celor cu vârste între trei și șase ani. „Amu, cică era odată o poveste veche, neaoșă și amuzantă, așa cum sunt toate poveștile lui Ion Creangă, cu o fată a moșului bună la suflet și senină, de-ți era mai mare dragul de ea, și o fată a babei leneșă și rea la inimă, de numai năzbâtii cocea. Ați recunoscut cu siguranță aventurile pe care urmează să le urmărim pe scenă. Dar să nu zăbovim, căci ne așteaptă un drum plin de peripeții și încercări. Și un spectacol plin de umor, muzică și dans”, transmit reprezentanții teatrului. Biletele pentru acest spectacol pot fi achiziționate de aici.
Ce spectacole sunt puse-n scenă duminică
Teatrul Ion Creangă îi așteaptă pe copii și duminică la spectacole. A pregătit pentru ei spectacolele „Vrăjitorul din Oz” și „Punguța cu doi bani”.
Primul dintre ele, „Vrăjitorul din Oz” se joacă de la ora 11:00, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Spectacolul se adresează copiilor peste cinci ani. „Dorothy este luată pe sus de un uragan dintr-un sătuc din Kansas și ajunge în regatul magic al lui Oz. Își face mulți prieteni minunați și are aventuri extraordinare. Dar nu renunță să își dorească să se întoarcă la unchiul și mătușa ei. Cei mai mulți dintre noi sunt norocoși. Indiferent de provocările și dificultățile pe care le depășim zilnic, avem un loc unde ne întoarcem. Unde ne simțim confortabil, unde ne simțim iubiți și în siguranță. E foarte ușor să îi înțelegem sentimentele lui Dorothy și nu putem să nu ne bucurăm atunci când, în final, reușește să ajungă acasă”, spune regizorul Phil Willmott. Biletele pentru „Vrăjitorul din Oz sunt puse în vânzare aici.
Mai spre seară, de la ora 17:00 și de la ora 18:30, în Sala Mică a Teatrului Ion Creangă se joacă spectacolul „Punguța cu doi bani”. Acesta se adresează celor cu vârste cuprinse între trei și șase ani și e o oportunitate excelentă de a redescoperi poveștile lui Ion Creangă. „Încă din foaier pornim în aventură. Alături de cocoș pornim la drum, trecând prin apă și prin foc, în lupta cu boierul, cu vizitiul și bucătăreasa. Când pe drum, când pe lângă drum, în curtea căsuței colorate sau printre copaci, strigând cu toții: Cucurigu, boieri mari, dați punguța cu doi bani”, spune Gabriela Dumitru. Ea este cea care s-a ocupat de regie și scenariu. Biletele pentru acest spectacol se pot achiziționa de aici.