Actorii Trupei Marionete pun în scenă „Povestea porcului”
Duminică, 6 martie, de la ora 11:00, actorii Trupei Marionete Arad pun în scenă „Povestea porcului”. Cei mici sunt invitați să ia parte la un spectacol amuzant, cu muzică antrenantă.
Copiii au ocazia de a se reîntâlni și cu cei cinci actori talentați: Adina Doba, Izabela Cotescu, Oana Rogojină, Sorin Dorobanțu și Cristian Bordaș. Spectacolul poartă semnătura regizorală a lui Cristian Mitescu, scenografia e realizată de Eugenia Tărășescu Jianu, muzica îi aparține lui Dan Bălan, în timp ce coregrafia e gândită de Ionuț Sergiu Anghel.
Biletele pentru spectacol se pot achiziționa, în limita locurilor disponibile, fie online de pe platforma eventim.ro, fie prin rezervare telefonică. Numerele la care se poate suna sunt 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691. Programul e de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00. Cei care și-au făcut rezervare telefonică își pot ridica biletele de la casieria Sălii Marionete, strada Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10:00 – 14:00 și duminică până cel târziu la ora 10:30. După această oră rezervările se anulează. Casieria e deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, și duminica în intervalul 9:30 – 10:55. Prețul unui bilet pentru adulți este de 20 lei, pentru pensionari și studenți costă 10 lei, iar un bilet pentru preșcolari și elevi costă 5 lei.
Condiții de participare la spectacol
Accesul la spectacolul „Povestea porcului” este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore. Măsura se aplică tuturor spectatorilor cu vârsta peste 12 ani. Purtarea măștii de protecție este obligatorie.