Copiii din Iași, invitați la un atelier de storytelling
Începând de azi, 22 februarie, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în colaborare cu Muzeul Etnografic al Moldovei, lansează o nouă temă în cadrul programului de educație muzeală DICE. Este vorba despre un atelier de storytelling numit „Ca în povești”.
Noul atelier din programul DICE este inspirat din lucrările tematice reunite în expozițiile periodice de artă naivă realizate de Muzeul Etnografic al Moldovei. Prin intermediul acestei activități copiii sunt invitați să exploreze tărâmul imaginației. Și, în același timp, cei mici vor crea o poveste pe care o vor citi în cadrul aceluiași atelier.
Participarea la atelierele de storytelling „Ca în povești” se face pe bază de programare. Ea trebuie făcută cu cel puțin o zi înaintea datei de desfășurare și există două posibilități. Pe de-o parte programarea se poate face fie online, printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook Atelierele DICE. Pe de altă parte, programarea poate fi făcută prin apel telefonic. Numărul la care trebuie să sunați e 0232.275.979, interior 116. Costul unui bilet este de 15 lei.
Atelierele „Ca în povești” au o durată de aproximativ 60 de minute și se adresează copiilor cu vârsta de peste șapte ani. Atelierele se pot programa, la cerere, atât individual, cât și pentru grupuri de maximum 15 persoane. Programul lor este de marți până joi, între orele 10:00 și 16:00, și vineri în intervalul orar 10:00 – 14.00. Reprezentanții Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași transmit că evenimentele se desfășoară în condiții de siguranță sanitară, conform normelor în vigoare.
Despre atelierele DICE
DICE e un program de educație muzeală adresat copiilor. Acesta e derulat de Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, cu sprijinul muzeelor de la Palatul Culturii din Iași. În traducere, programul DICE înseamnă distractiv (D), interactiv (I), creativ (C) și educativ (E). Atelierele tratează teme diverse, inspirate de patrimoniul cultural, comunicând într-o manieră atractivă informații despre acesta și transformând vizita la muzeu într-o experiență memorabilă.
Programul de vizitare a muzeelor din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași este de marți până duminică între orele 10:00 – 17:00. Ultimul bilet se dă la 16:30.